7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCupa României / Vătăjelu, optimist înainte de prima confruntare cu Sepsi (VIDEO)

Cupa României / Vătăjelu, optimist înainte de prima confruntare cu Sepsi (VIDEO)

-

După cele trei victorii extrem de importante din play-off-ul Ligii 1, Universitatea Craiova schimbă „frontul“ la mijlocul acestei săptămâni. Astfel, Ştiinţa întâlneşte miercuri, de la ora 19.30, la Sf. Gheorghe, pe Sepsi, într-o partidă contând pentru manşa tur din semifinalele Cupei României.

Ne dorim să continuăm perioada bună

Fundaşul Bogdan Vătăjelu este convins că misiunea din Covasna nu este deloc simplă. El consideră că Universitatea Craiova a ajuns la maturitate şi poate gestiona favorabil acest joc foarte important.

„Ne aşteaptă o partidă destul de grea cu cei de la Sepsi. Întâlnim o echipă în formă, care are un antrenor pe care îl ştim deja. Ştim că practică un fotbal ofensiv şi echipele pe care le-a antrenat întotdeauna au avut un fotbal bun. Ne dorim să continuăm perioada bună pe care o avem, să o prelungim până la finalul campionatului. Ca moral, cred că toţi jucătorii suntem la capacitate maximă. Am avut ultimele două luni foarte bune şi cred că este destul de uşor să gestionăm faza asta bună prin care trecem. Desigur, poate să apară la un moment dat şi o problemă, însă cred că am ajuns la o maturitate fotbalistică şi o să ne concentrăm deja la următorul meci, să fim din ce în ce mai buni“, a spus Vătăjelu.

„Meciurile cu ei sunt cele mai frumoase“

Acesta speră şi într-o revanşă pentru meciul din campionat de la Sf. Gheorghe, câştigat de Sepsi cu 3-1.

„Revanşa, da… Am avut un meci destul de greu cu cei de la Sepsi, dar eu cred că este vorba doar de atitudine. Ceea ce am arătat noi în ultimele meciuri cred că asta a făcut diferenţa. Suntem cam tot aceeaşi jucători, dar cred eu că atitudinea a făcut diferenţa în parcursul ăsta pe care l-am avut până acum. Dacă o vom avea la fiecare meci va fi bine. Calitate ştim că avem, pentru că am arătat-o defiecare dată. Aşa că, dacă suntem pregătiţi şi cu atitudinea potrivită la fiecare meci, nu cred că avem probleme. Doar noi ne putem crea probleme“, a comentat Bogdan Vătăjelu.

Fundaşul Ştiinţei îi aşteaptă pe fani într-un număr important şi la Sf. Gheorghe: „Îi aşteptăm aşa cum au fost şi la Constanţa. Ne sunt alături mereu. Ei ne pot ajuta să trecem prin momentele mai puţin bune pe care le putem traversa într-un meci. Meciurile cu ei sunt cele mai frumoase“.

Citeşte şi: LPF a anunţat echipa etapei a 5-a din play-off şi play-out

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Accident rutier grav cu trei victime în Bumbești-Jiu

Pompierii militari au fost solicitați joi să intervină la...

ȘTIRI GdS