14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalToni Petrea n-a înțeles nimic! Reghe explică: „Am făcut ceea ce nu le place“

Toni Petrea n-a înțeles nimic! Reghe explică: „Am făcut ceea ce nu le place“

Universitatea Craiova s-a impus cu 2-0 pe Arena Națională și FCSB este pe care să-și ia gândul de la titlu. Golurile Științei au fost marcate de Andrei Ivan și Ovidiu Bic.

Toni Petrea: „Sunt dezamăgit!“

Antrenorul FCSB-ului, Toni Petrea, s-a declarat foarte de dezamăgit de rezultat, minimalizând succesul alb-albaștrilor.

Sunt dezamăgit de rezultat! Consider că am făcut un joc bun. I-am supus constant la presiune. Nu știu dacă au avut vreo ocazie de poartă cei de la Craiova și au dat două goluri, iar asta mă pune pe gânduri. N-am reușit să marcăm și, din nimic, am primit două goluri. E o dezamăgire pentru mine, mă așteptam la alt rezultat ținând cont de joc. Cineva poate să o încurce pe CFR, dar important e ce facem noi. Asta am tot discutat. Le-am atras atenția jucătorilor că trebuie să ne preocupe jocul și rezultatele noastre. Mai sunt șapte etape, 21 de puncte, lupta nu e încheiată“, a spus Toni Petrea.

Reghecampf simte că a răzbunat înfrângerea din Bănie

La rândul său, tehnicianul Universității Craiova, Laurențiu Reghecampf, a declarat că a găsit punctul slab din jocul FCSB-ului și a acționat ca atare.

„A fost un meci greu, FCSB e o echipă foarte bună, foarte periculoasă. Au jucători cu personalitate, cu calitate individuală foarte bună. Ne-am apărat bine, am avut și șansă la câteva ocazii mari pe care ei le-au ratat. Băieții mei și-au dat viața, au luptat, sunt fericit pentru rezultat. Am stat bine la fazele fixe. Nu cred că este neașteptat rezultatul. Înfrângerea din ultimul meci cu FCSB a fost foarte dureroasă, pentru că băieții jucaseră foarte bine. Azi am fost mai concentrați, știam că avem calitatea necesară pentru a-i bate pe cei de la FCSB“, a spus Reghe.

„Majoritatea jucătorilor ofensivi de la FCSB își pot schimba poziția. Bineînțeles, la un moment dat, trebuie să există o ordine, o disciplină în ceea ce se face pe teren, dar asta nu este problema mea. Este problema celor de la FCSB și trebuie să regleze acest lucru. I-am pregătit pe jucătorii mei și le-am spus că jucătorii de la FCSB vor încerca să-și schimbe pozițiile, să joace foarte repede, dintr-o atingere“, a mai spus tehnicianul craiovenilor.

„Am hotărât ca la acest meci să nu mai existe aut scurt, doar aut în careu, la bătaie. Să nu mai alergăm după cei de la FCSB, să plece pe contraatac. Să facem ceea ce lor nu le place. În momentul în care îi pui sub presiune pe cei de la FCSB, când ai calitate la mijlocul terenului, au mari probleme pe această tranziție negativă“, a explicat Laurențiu Reghecampf.

Liga 1, play-off – etapa 3

Sâmbătă, 2 aprilie:
FC Voluntari – Farul 1-0
Duminică, 3 aprilie:
FCSB – „U“ Craiova 0-2
Luni, 4 aprilie:
ora 21.00: CFR Cluj – FC Argeş

Clasament:
1.CFR Cluj 42 puncte (golaveraj 3-1)
2.FCSB 37 (5-4)
3.„U“ Craiova 33 (6-3)
4.Voluntari 30 (5-4)
5.Farul 25 (0-3)
6.Argeş 24 (2-6)

Citește și: FCSB – „U“ Craiova 0-2 / Cu Ivan și Bic i-am bătut un pic!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS