11.1 C
Craiova
luni, 7 octombrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalNicolo Napoli, după remiza cu UTA: „Păcat pentru băieţi, pentru că au jucat foarte bine“

Nicolo Napoli, după remiza cu UTA: „Păcat pentru băieţi, pentru că au jucat foarte bine“

Antrenorul formaţiei FCU Craiova, Nicolo Napoli, regretă că elevii săi nu au reuşit să contabilizeze toate cele 3 puncte din jocul cu UTA Arad, încheiat 1-1, în Bănie.

„Au făcut un meci bun băieţii, au alergat mult, au jucat, am avut ocazii de gol, am avut şi avantaj pe tabelă, dar în ultimele 3 minute ne-au egalat. Am scăpat victoria, pentru că am făcut greşeli. Păcat pentru băieţi, pentru că au jucat foarte bine, dar au pierdut două puncte. Nu a fost o lipsă de concentrare, au fost greşeli de ordin personal. Ştiu că am urcat în clasament şi că am scăpat de locurile de baraj, dar acum mă gândesc doar la faptul că am făcut un meci bun şi trebuia să câştigăm. Este un punct foarte bun, e bine că adunăm puncte în clasament. Acum trebuie să ne concentrăm pe meciul cu Gaz Metan Mediaş. Nu mă tem de retrogradare, de asta sunt aici. Echipa joacă bine şi cred că putem scăpa de la retrogradare. Ne aşteaptă trei meciuri grele, dar noi vom încerca să le câştigăm“, a declarat Nicolo Napoli.

Ionuţ Badea dă vina pe arbitraj: „Ne-au privat de puncte!”

De partea cealaltă, Ionuţ Badea, antrenorul arădenilor, a acuzat arbitrajul şi crede că UTA merita să câştige.

„La cornerul din care Craiova a marcat, nu a existat deloc lovire din partea unui jucător de la UTA. Mai ales că mingea a fost lentă. Sunt foarte mirat cum de nu a văzut acest lucru brigada de arbitri. La fel de mirat am rămas şi la meciul cu Dinamo, unde am avut gol valabil în 11 la 11. UTA este privată de două ori consecutiv de puncte. Sau de momente pe care ar fi putut să le transforme în puncte. Nu sunt deloc mulţumit de acest egal. Puteam să facem mai mult.

Această teamă de reuşită pe care înregistrat-o de-a lungul timpului a fost rezolvată, dar se pare că a revenit puţin din nou. Cel puţin în momentul de faţă când am evaluat cum trebuie situaţia lotului, încep să devină inacceptabile. Cred că ar fi putut câştiga ambele echipe din prisma ocaziilor. Dar realitatea a fost influenţată. UTA a mai avut situaţii de genul acesta şi înainte să ajung aici. Sincer, sper să nu se mai întâmple. Adică sunt chestiuni pe care doar le înregistrăm. Nu suntem genul de club care să ieşim şi să ţipăm foarte tare pentru astfel de situaţii, dar bunul simt şi cultura care ne leagă de istoria clubului ne determină să scoatem în evidenţă aceste lucruri”, a spus Ionuţ Badea.

Citeşte şi: FCU Craiova – UTA Arad 1-1 / Au dat totul, dar victoria nu a venit

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS