16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAlexandru Stoica nu continuă la „U“ Craiova: „Capitol închis, merg mai departe!“

Alexandru Stoica nu continuă la „U“ Craiova: „Capitol închis, merg mai departe!“

Înlocuit de la cârma echipei secunde a clubului Universitatea Craiova, Alexandru Stoica avea ca alternativă să rămână antrenorul în cadrul Centrului de Copii şi Juniori. El a avut răgaz de câteva zile ca să se gândească la propunerea clubului, iar astăzi a anunţat decizia luată. Din păcate, tânărul tehnician nu-şi va continua activitatea la gruparea alb-albastră, reziliindu-şi astăzi contractul.

Alexandru Stoica şi-a explicat decizia pe Facebook

„După o perioadă de 4 ani și jumătate petrecută la Craiova am ales să reziliez contractul de comun acord cu clubul. Am luat decizia să plec, pentru că eu consider că s-a făcut o nedreptate și nu aș mai fi putut lucra astfel. Iubesc mult prea mult această meserie și îmi doresc să o practic cu inima deschisă și în cele mai bune condiții.

În acești ani am avut satisfacția să văd cum juniorii pe care i-am antrenat au crescut atât individual, cât și ca echipa. Unii au ajuns să debuteze la prima echipă, iar alții să facă parte din lotul lărgit al acesteia.
Anul acesta am reușit împreună cu colaboratorii mei să formăm o echipă ‘a doua’ din 3 grupe de juniori. Şi am format cea mai tânără echipă ‘a doua’ pe care a avut-o Craiova, cu o medie de vârstă puțin peste 17 ani, o echipă care a practicat un fotbal bun, preocupată doar să joace corect.

Cu siguranță cele 13 goluri din 19, primite din faze fixe, schimbarea permanentă a primului 11 (nevoit din diferite circumstanțe), dar și terenurile care nu avantajează o echipă de juniori care încearcă să joace fotbal și e nevoită să intre permanent în lupta cu adversarul, nu aduc mereu rezultatul meritat, lucru care este pe planul doi, după dezvoltarea juniorilor. Însă cu siguranță altele sunt motivele schimbării mele, motive care nu țin de mine!
Capitol închis, merg mai departe!“
, a scris Alexandru Stoica pe contul său de Facebook.

Citeşte şi: Liga 1 / LPF a anunţat echipa etapei a 22-a. Vezi cine şi-a câştigat locul în formula ideală!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS