13.4 C
Craiova
marți, 17 mai, 2022
Știri de ultima orăSportFotbalVladimir Screciu, la ceas aniversar. Vezi ce cadou i-a marcat viaţa! (VIDEO)

Vladimir Screciu, la ceas aniversar. Vezi ce cadou i-a marcat viaţa! (VIDEO)

Mijlocaşul formaţiei Universitatea Craiova, Vladimir Screciu, împlineşte astăzi 22 ani, motiv pentru care Gazeta de Sud îi urează „La mulţi ani!“ şi îi doreşte o carieră prolifică.

Cu această ocazie, Vladi a acordat un scurt interviu pentru site-ul clubului şi a dezvăluit care a fost cel mai important cadou pe care l-a primit până acum: „Din câte îmi amintesc am primit o minge de la familie, când aveam o vârstă fragedă. Cred că acea minge mi-a deschis drumul către fotbal“.

O amintire de neuitat s-a petrecut anul trecut, când a marcat golul decisiv din finala Cupei României şi s-a urcat pe gardul din dreptul galeriei Ştiinţei.
„Este cea mai frumoasă amintire, pe plan personal! Iar în privinţa echipei este că am câştigat Cupa şi Supercupa. Fiind primul meu gol într-un oficial nu am ştiut cum să mă manifest. Am simţit nevoia să împărtăşesc bucuria cu suporterii“, a spus Screciu.

El speră ca anul 2022 să-i aducă noi clipe memorabile: „Aşteptările sunt destul de mari. Sperăm să câştigăm mai multe trofee decât am reuşit în 2021, iar asta depinde doar de noi“.

VEZI VIDEO!

O altă dorinţă a lui Vladi este legată de participarea la Euro U21 cu Banderola pe braţ, ca şi până acum: „Visez! Cu siguranţă este o mândrie pentru mine să port banderola reprezentativei Under 21“.

În încheiere, Vladimir Screciu le-a mulţumit fanilor pentru mesajele trimise: „Vă mulţumesc foarte mult şi sper să fiţi alături de noi ca şi până acum“.

Vladimir Screciu a evoluat în 20 de partide în acest sezon şi a strâns 1487 de minute. Nu a marcat, dar a încasat 4 cartonaşe galbene. Vladimir Screciu este evaluat de Transfermarkt la 850.000 de euro, iar contractul său cu Universitatea Craiova încetează pe 30 iunie 2025.

Citeşte şi: Exclusiv / Universitatea II Craiova şi-a reluat pregătirile. Vezi ce amicale va susţine „satelitul“!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Două eleve din Craiova, printre elitele naţionale la biologie

Două eleve din Craiova, printre elitele naţionale la biologie

ȘTIRI GdS