17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLotul lui Bayern Munchen este decimat! Antrenament cu 12 fotbalişti!

Lotul lui Bayern Munchen este decimat! Antrenament cu 12 fotbalişti!

Antrenorul Julian Nagelsmann a avut la dispoziţie doar 10 jucători de câmp şi 2 portari la ultimul antrenament al echipei Bayern Munchen. Este neclar dacă liderul din Bundesliga va putea juca meciul de vineri cu Borussia Monchengladbach, transmite DPA, citată de Agerpres.

Campioana Germaniei are 8 jucători infectaţi cu noul coronavirus, de la portarul Manuel Neuer, la extrema Leroy Sane. Aceştia vor rata meciul de vineri din prima etapă a returului. La fel şi Bouna Sarr şi Eric Maxim Choupo-Moting, eliberaţi pentru Cupa Africii pe Naţiuni.

Conform regulamentului special în pandemia de coronavirus, aprobat de toate cluburile germane, o echipă trebuie să aibă minimum 15 jucători apţi, inclusiv un portar. În situaţia în care nu poate alinia acest număr de jucători, clubul bavarez poate solicita amânarea meciului de vineri.

La ultimul antrenament, Bayern a avut la dispoziţie 10 jucători de câmp şi 2 portari. Leon Goretzka, revenit după o accidentare, s-a antrenat individual şi este incert pentru vineri. Niklas Suele nu s-a antrenat, iar Josip Stanisic este accidentat.

A revenit în schimb Joshua Kimmich, care nu a mai jucat din luna noiembrie. El a intrat în carantină de două ori, iniţial în calitate de contact al unui jucător infectat şi apoi a contractat virusul. Kimmich s-a confruntat şi cu o problemă la plămâni.

Şi Borussia Monchengladbach are probleme de lot, raportând 4 jucători infectaţi cu Covid-19.

În clasamentul Bundesligii, Bayern Munchen este lider, cu 43 puncte din 17 meciuri, iar Monchengladbach ocupă locul 14, cu 19 puncte.

Citeşte şi: Liga 3 / CSM Slatina şi-a definitivat planul de lucru din această iarnă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS