23.1 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalValentin Mihăilă, gol de trei puncte pentru Parma în minutul 90+7

Valentin Mihăilă, gol de trei puncte pentru Parma în minutul 90+7

Valentin Mihăilă, fostul jucător al Ştiinţei, a reuşit un gol de trei puncte pentru Parma, duminică seară, pe Stadio Enio Tardini din Parma, în duelul cu Benevento. Acesta a adus victoria cu un gol marcat în minutul 90+7, chiar la ultima fază a meciului. Olteanul a revenit după o accidentare, iar antrenorul Enzo Maresca nu a dorit să-l forțeze din primul minut. L-a păstrat pentru finalul de meci și bine a făcut.

Valentin Mihăilă a intrat în minutul 77, în locul lui Gennaro Tutino. În minutul 90+7, la ultima acțiune a meciului, românul a sprintat printre doi adversari, Franco Vazquez l-a observat excelent, pasa a avut precizie, iar Mihăilă a preluat și l-a învins pe portarul advers cu un șut simplu.

Imediat după gol, Valentin Mihăilă s-a descătușat. Și-a dat jos tricoul, s-a urcat pe panourile publicitare și a celebrat golul foarte aproape de fanii echipei sale.

Parma a obținut o victorie imensă, împotriva unei rivale în lupta pentru promovarea în Serie A, în acest sezon, Benevento. Parma are 4 puncte după primele două etape, însă are o concurență acerbă: Brescia, Pisa, Reggina, Monza sau Lecce.

Cel de-al doilea fotbalist român din lotul Parmei, Dennis Man, a fost titular, dar a fost schimbat în minutul 60.

Pentru Valentin Mihăilă urmează o perioadă de pauză, pricinuită de meciurile internaționale. Mijlocașul are timp să se refacă complet și să redevină titular la Parma. De partea cealaltă, Dennis Man face parte din lotul lui Mirel Rădoi pentru meciurile echipei naționale a României din luna septembrie, din preliminariile Cupei Mondiale din Qatar 2022.

„Golul acesta înseamnă enorm“

La interviul de după joc, fostul fotbalist al Universității Craiova a ținut să dedice golul familiei sale, dar și să-i mulțumească lui Franco Vazquez, cel care i-a oferit pasa decisivă.

Golul acesta înseamnă enorm, pentru că sunt trei puncte foarte importante pentru îndeplinirea obiectivului nostru. Am muncit mult, sunt bucuros că am reușit să marchez. Acum trebuie să ne gândim la următorul joc. E victoria grupului, muncim în fiecare zi pentru a câștiga. Dedic golul familiei și prietenei mele, care au urmărit meciul la televizor. Antrenorul mi-a spus să intru pe teren și să fac ce știu.

Vazquez mi-a dat o pasă excelentă, îi mulțumesc și lui pentru assist. Toată lumea mi-a fost alături, le mulțumesc, trebuie să continui să lucrez pentru a atinge forma maximă”, a declarat Valentin Mihăilă.

Citeşte şi: Românii la putere în Turcia! Moruțan cu pasa, Cicâldău cu golul la Galatasaray

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS