21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCFR Cluj a pierdut şi returul cu Steaua Roşie, iar Şumudică e pe „făraş“

CFR Cluj a pierdut şi returul cu Steaua Roşie, iar Şumudică e pe „făraş“

CFR Cluj a fost eliminată din Europa League, după ce a fost învinsă de Steaua Roşie Belgrad, cu scorul de 2-1 (1-1), joi seară, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“, în manşa secundă a play-off-ului. Învinsă şi la Belgrad, cu 4-0, CFR Cluj va rămâne cu participarea în grupele Europa Conference League.

Ca şi în meciul tur, campioana României a plătit preţul unor greşeli individuale mari, deşi a evoluat mai bine. Croatul Gabriel Debeljuh (34) a înscris golul ardelenilor, iar pentru campioana Serbiei au punctat Aleksandar Katai (4 – penalty) şi Milan Pavkov (53).

CFR: Giedrius Arlauskis (Cristian Bălgrădean, 46) – Cristian Manea, Danijel Graovac, Denis Ciobotariu, Mario Camora (căpitan) – Jonathan Rodriguez, Runar Mar Sigurjonsson – Valentin Costache (Billel Omrani, 73), Ciprian Deac (Alexandru Chipciu, 66), Adrian Păun (Claudiu Petrila, 46) – Gabriel Debeljuh (Denis Alibec, 73). Antrenor: Marius Şumudică.

Steaua Roşie: Milan Borjan (căpitan) – Marko Gobeljic, Aleksandar Dragovic (Radovan Pankov, 66), Milos Degenek, Milan Rodic – Guelor Kanga, Sekou Sanogo (Njegos Petrovic, 77), Mirko Ivanic (Nenad Krsticic, 66) – El Fardou Ben Nabouhane, Aleksandar Katai (Lois Diony, 74) – Milan Pavkov (Veljko Nikolic, 74). Antrenor: Dejan Stankovic.

CFR, care a jucat al 15-lea său meci oficial în acest sezon, în 45 de zile, îşi va afla astăzi adversarele din grupele Europa Conference League, la tragerea la sorţi programată la Istanbul (14:30).

Pleacă Şumi, vine Petrescu?

Imediat după meci, un fost masor de la club şi juristul Ioan Ivaşcu au declanşat o bătaie în biroul lui preşedintelui Marian Copilu. Lucrurile au degenerat chiar şi mai mult în momentul în care Varga şi-a trimis bodyguarzii „să facă linişte”.

Chiar dacă nu a fost făcut niciun anunţ oficial, Şumudică şi staff-ul său au fost demişi de la CFR, iar preşedintele Marian Copilu şi juristul Ioan Ivaşcu sunt şi ei daţi afară de patronul Ioan Varga, anunţă Digisport.

Scandalul fără precedent de la CFR Cluj, petrecut după miezul nopţii de joi, a continuat şi în această dimineaţă, când Marius Şumudică nu a fost lăsat să intre în bază pentru a conduce antrenamentul echipei, la ora 11:00.

Tehnicianul care a condus în trei rânduri spre titlu echipa CFR-ului, Dan Petrescu, este înţeles de mai multe zile cu Varga, iar astăzi ar trebui să conducă antrenamentul echipei, de la ora 17:00.

Citeşte şi: Ce meciuri! City – PSG, Bayern – Barca și Chelsea – Juventus, câteva dintre derbiurile din grupele UCL

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS