22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMirel Rădoi, cu gândul la o medalie înainte de startul Olimpiadei

Mirel Rădoi, cu gândul la o medalie înainte de startul Olimpiadei

Naţionala U23 a României se pregăteşte, uşor-uşor, de debutul la Jocurile Olimpice. Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat că în mintea sa şi-a propus câştigarea unei medalii la Olimpiada de la Tokyo, dar a precizat că pentru realizarea acestui obiectiv e important ca lucrurile să fie luate pas cu pas.

„În mintea mea de om nebun am zis că ne batem la o medalie. Dar va trebui să luăm lucrurile pas cu pas. Prima etapă va fi aceea să trecem de faza grupelor. Degeaba vorbim de medalii, de finală, de finala mică, dacă noi nu suntem în stare să abordăm fiecare meci la victorie şi să reuşim să aducem punctele necesare pentru a trece de faza grupelor”, a afirmat Rădoi, citat de Agerpres.

Ultima oară când România a avut o echipă de fotbal la Jocurile Olimpice a fost în 1964, tot în capitala Japoniei.

„Când ne-am calificat ultima dată (n.r. – la Jocurile Olimpice), tata era mic şi chiar am glumit cu el recent pe această temă. Am vorbit despre generaţia de atunci din care mulţi nu mai sunt, Dumnezeu să îi ierte! Mă uitam la ce fotbalişti au fost acolo, incredibil. Din acest punct de vedere, ne calificăm atât de rar, că atunci când o facem ar trebui să luăm o opţiune serioasă, să aducem ceva rezultate şi să facem performanţă. Este o mândrie şi o bucurie că vom fi acolo“, a adăugat selecţionerul.

„Jucătorii încă nu sunt conştienţi“

Rădoi recunoaşte că jucătorii săi încă nu realizează ce înseamnă să participe la o asemenea competiţie, dar e convins că până la ora primului meci din grupă, cel cu Honduras de pe 22 iulie, aceştia vor înţelege.

„Pot spune că deocamdată jucătorii nu sunt nici conştienţi şi nici nu realizează. Cred că niciunul dintre noi nu e, chiar dacă am colectat foarte multe informaţii despre competiţie, despre istoria competiţiei, nici noi încă nu realizăm până în momentul în care vom ajunge acolo. Chiar mă uitam ce spunea Neymar, că pentru el Jocurile Olimpice au însemnat mai mult decât Campionatul Mondial. Dacă un astfel de jucător spune despre această competiţie lucrurile acestea, înseamnă că este ceva fabulos”, a mai explicat Rădoi.

Selecţionata olimpică a României s-a reunit la 30 iunie la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, acolo unde se pregăteşte în regim închis până la plecarea în Japonia, programată pe 15 iulie.

Conform regulamentului, pentru ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice sunt eligibili jucătorii născuţi începând cu 1 ianuarie 1997. Din cei 18 jucători plus 4 rezerve, maximum 3 pot fi peste limita de vârstă.

Programul meciurilor în grupa României:

Joi, 22 iulie:
Noua Zeelandă – Coreea de Sud (ora locală 17:00, Kashima)
Honduras – România (ora locală 20:00, Kashima)

Duminică, 25 iulie:
Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17:00, Kashima)
România – Coreea de Sud (ora locală 20:00), Kashima)

Miercuri, 28 iulie;
România
– Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo)
Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama).

Citeşte şi: Amical / Universitatea Craiova – Pandurii Târgu Jiu, scor 7-0

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS