6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPandurii au trecut la treabă. Cojocaru: „Vrem să construim o echipă puternică!“

Pandurii au trecut la treabă. Cojocaru: „Vrem să construim o echipă puternică!“

Pandurii Târgu Jiu şi-a reluat pregătirile în vederea susţinerii noului sezon din Liga 3. La prima şedinţă, desfăşurată ieri după amiază, pe terenul secund al Complexului „Municipal“, antrenorul Călin Cojocaru a avut peste 30 de jucători.

Printre aceştia s-au numărat şi jucătorii mai vechi, Denis Brânzan, Gabriel Oiţă, Adrian Tănăsoiu sau golgheterul din sezonul trecut, Gabriel Dodoi. Marian Pleaşcă este şi el aşteptat la antrenamente de săptămâna viitoare.

Antrenorul Călin Cojocaru i-a avut sub comanda sa şi pe mijlocaşii Alex Popescu și Robert Petre, jucători care au încheiat contractele cu Universitatea Craiova.

La reunire s-au mai regăsit străinii Emmanuel Okeke, Peniel Obeng, Sean Aerts şi Alfred Mensah.

„Mă bucur că am rezistat, că echipa asta există“

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Călin Cojocaru, speră să creeze un lot competitiv.

„În ultimii doi ani a fost foarte greu. Dar mă bucur că am rezistat, că echipa asta există şi va duce tradiţia mai departe. Suporterii sunt aproape de băieţi, cu toate că nu am avut rezultate, iar lucrul ăsta spune multe pentru noi. Suntem foarte mulţi în prima zi de antrenament, 30 şi ceva de jucători. Facem eforturi ca să rămână Dodoi, Brânzan, Oiţă şi Pleaşcă. În jurul lor vrem să construim o echipă puternică.

Am avut şi juniori la reunire. Depinde de ei, să fie serioşi, să se pregătească cum trebuie şi orice jucător din cadrul clubului are şanse să rămână. Săptămâna aceasta vom definitiva lotul. Să fim sinceri, am început mai târziu şi gândul nostru este la Liga 3. Şi acolo suntem şi din punct de vedere sportiv anul acesta. Dar, aşa cum am spus, această echipă nu merită să fie în Liga 3 ţinând cont de ceea ce a făcut pentru fotbalul românesc“, a declarat antrenorul pandurilor, Călin Cojocaru, pentru Radio Accent.

Amical cu Universitatea Craiova, în Lunca Jiului

După câteva zile de acomodare la efort, gorjenii vor încheia săptămâna cu un joc amical. Pandurii Târgu Jiu se va deplasa duminică în Bănie, urmând să o întâlnească, de la ora 18.00, în Lunca Jiului, pe Universitatea Craiova. Cum Ştiinţa va lupta sâmbătă seară, în Capitală, împotriva campioanei CFR Cluj pentru Supercupa României, este de aşteptat ca antrenorul grec Marinos Ouzounidis să trimită pe teren, în testul cu pandurii, jucătorii care nu au evoluat pe „Arena Naţională“.

Citeşte şi: Copa America / Brazilia, prima finalistă! Neymar şi Paqueta au rezolvat semifinala cu Peru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS