18.7 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMirel Rădoi: „Mai sunt şanse de calificare la Cupa Mondială din 2022“

Mirel Rădoi: „Mai sunt şanse de calificare la Cupa Mondială din 2022“

Selecţionerul României, Mirel Rădoi, a susţinut, astăzi, o conferinţă de presă la Arena Naţională. El a declarat că mai sunt şanse de calificare la Cupa Mondială din 2022, în ciuda debutului neconvingător din preliminarii. În primele sale meciuri din preliminariile CM 2022, România a învins Macedonia de Nord cu 3-2 şi a pierdut cu Germania (0-1, acasă) şi Armenia (2-3, la Erevan).

„Mai sunt şanse de calificare la Cupa Mondială din 2022! Va trebui ca lucrurile pe care noi vrem să le vedem în timpul unei partide să se modifice. Ca să putem face pasul următor către victorie! Riscăm ca la un moment dat să ajungem doar să jucăm frumos fără să avem puncte. Asta fără să fim eficienţi şi atunci cred că lucrurile nu sunt în regulă. Va trebui făcută o schimbare. Supărarea rămâne pentru ultimele rezultate. Simplul fapt că trebuie să mergem mai departe, pentru a încerca să avem rezultate mult mai bune decât am avut până acum, ne face încrezători. Evident că greşelile din acea partidă (cu Armenia – n.r.) nu m-au supărat doar pe mine, cred că şi pe suporteri, şi pe jucători. Am avut o discuţie cu ei imediat după meci, sper că au înţeles mesajul meu“, a spus Rădoi, conform Agerpres.

„Este posibil ca noi să nu fi transmis mesajul foarte clar către jucători. Trebuie să ne gândim sub ce formă să comunicăm cu ei. Poate nu am fost bine înţeleşi. Dar asta nu înseamnă că numai o parte sau alta este de vină. E clar că vina este comună pentru rezultate din ultima perioadă la echipa naţională. Nimeni nu este mulţumit de ele! La fel de bine mai avem de îmbunătăţit şi jocul. Indiferent cât de bine am juca, la un moment dat trebuie să aducem şi puncte“, a mai spus selecţionerul.

Nici vorbă de demisie

Rădoi a precizat că nu a avut niciun moment intenţia de a demisiona. A arătat că în momentul în care va considera că nu mai poate aduce nimic în plus va renunţa.

„Am avut câteva momente şi discuţii cu Federaţia. Am explicat ceea ce s-a întâmplat, cum vedem noi, care sunt soluţiile pentru viitor. Am spus că în momentul în care ajungem la ideea că nu mai au încredere în staff-ul nostru, în ideile noastre, în acest proiect, nu vom sta să ne legăm de nicio clauză. Dacă nu mai aveam încredere nu mai eram în faţa dumneavoastră“, a punctat Mirel Rădoi.

Va miza pe o echipă mixtă la meciurile amicale cu Georgia şi Anglia

Selecţionerul României, Mirel Rădoi, a anunţat că va aborda meciurile amicale cu Georgia şi Anglia, de luna viitoare, cu un mix de jucători. Asta în perspectiva participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„Vom încerca să consolidăm ceea ce urmărim ca principii de joc. Vom vedea şi alţi jucători. Vor fi şi tineri, pentru că urmează meciurile de la Olimpiadă. Va trebui să vedem şi jucătorii care pot participa la Jocurile Olimpice. Va fi un mix, atât de la echipa mare, cât şi de la echipa de tineret. Ei au un turneu preolimpic, în Spania. Va trebui să vedem cum găsim o cale prin care să fie prezenţi cât mai mulţi jucători care pot participa atât la JO şi care sunt în vederea noastră pentru echipa mare“, a declarat Rădoi.

România va juca pe 2 iunie cu Georgia, la Ploieşti, iar pe 6 iunie va întâlni Anglia, la Middlesbrough.

Rădoi a subliniat că nu îşi va schimba ideile sale legate de jocul ofensiv al naţionalei: „Vom merge în continuare pe ideea unui joc ofensiv. E clar că atunci când îşi asumi riscuri, ştii că şi adversarul poate avea ocazii“.
„Principiile vor fi aceleaşi. Dacă va fi un rezultat negativ, iar jucătorii vor respecta acele principii, atunci voi fi vinovat doar eu. Dacă nu va respecta nici ceea ce pregătim, atunci vina se împarte“, a adăugat selecţionerul.

În legătură cu posibila prezenţă a spectatorilor la cele două meciuri amicale, Rădoi a spus: „Va fi un moment fericit pentru toată lumea. Să sperăm vor putea fi prezenţi şi la finala Cupei României. Până la urmă toată lumea asta aşteaptă, ca suporterii să fie în tribune, indiferent că partida este una amicală sau oficială“.

„Va fi greu să urmăresc EURO 2020 la televizor“

Mirel Rădoi a comentat şi faptul că EURO 2020 se va juca şi în România, dar fără echipa noastră naţională.
„Va fi greu să urmăresc EURO 2020 la televizor. Cu siguranţă că nu numai mie îmi va fi greu, în situaţia asta sunt şi suporterii, şi jucătorii. Un Campionat European care se dispută în România şi nu eşti prezent, e clar că e o durere mai mare decât ţi-ai putea închipui“, a spus selecţionerul.

Programat iniţial în 2020, EURO 2020 a fost amânat pentru 2021 ca urmare a pandemiei de coronavirus. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021 în 11 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Sevilla (Spania). România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal pe Arena Naţională din Capitală.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciurile Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19.00), Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16.00), Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19.00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22.00).

Patru cluburi au refuzat să elibereze jucătorii pentru echipa olimpică a României!

Strateg şi al echipei olimpice de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat că patru cluburi au refuzat să elibereze jucătorii pentru Jocurile de la Tokyo.

„Îmbucurător pentru noi este faptul că atât jucătorii din România, cât şi din străinătate vor să participe la Jocurile Olimpice. Din păcate nu depinde de ei şi avem câteva refuzuri de la cluburi. N-aş vrea să le anunţ înaintea Departamentului de Comunicare. Aşteptăm să vedem la sfârşit care va fi exact lotul şi câţi dintre jucătorii pe care noi îi avem pe acea listă vor fi prezenţi. Va exista o negociere, încercăm să găsim o fereastră cât mai accesibilă pentru toată lumea. Asta pentru că sunt meciuri din trei în trei zile. Mai sunt câteva etape şi o să vedem“, a declarat Rădoi.

„Cred că nu o să putem fi cu jucătorii pe care noi ni-i dorim, pentru că este o perioadă în care cluburile sunt angrenate în tururile preliminare din cupele europene sau în cantonamente şi va exista o negociere. Nu-mi pică bine, dar până la urmă va trebui să găsim soluţii, indiferent cu ce generaţie vom merge. Rămâne un moment unic! Sunt prezenţi după 57 de ani… Va trebui să ne prezentăm ca şi cum am fi obişnuiţi cu această competiţie. Indiferent cine va fi prezent! Indiferent că va fi un jucător născut în 1997 sau 2001, 2002, va trebuie să ştie că reprezintă România“, a mai spus selecţionerul.

JO de la Tokyo, programate în 2020, au fost amânate pentru anul acesta (23 iulie – 8 august) din cauza pandemiei. Olimpiada nu figurează într-o fereastră internaţională sancţionată de FIFA. Cluburile pot refuza să lase jucătorii să vină la echipele naţionale. România şi-a câştigat dreptul de a participa la JO după ce a ajuns până în semifinalele CE Under 21 din 2019, cu Mirel Rădoi selecţioner. România a fost repartizată în Grupa B la JO de la Tokyo, alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Honduras.

Pentru ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice sunt eligibili jucătorii născuţi începând cu 1 ianuarie 1997 (Under-24). În mod obişnuit echipele participante sunt formate din jucători Under-23. Dar cum Jocurile de la Tokyo au fost amânate cu un an a fost făcută o derogare pentru ca jucătorii care au obţinut calificarea pe teren să poată participa la competiţie.

Mirel Rădoi a anunţat un lot lărgit de 61 de jucători pentru JO de la Tokyo:

portari: Ionuţ Radu (Inter Milano), Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia), Cătălin Căbuz (Viitorul);

fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Alexandru Paşcanu (Ponferradina), Raul Opruţ (Hermannstadt), Virgil Ghiţă ( Viitorul). Ştefan Vlădoiu („U“ Craiova), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăguşin (Juventus Torino), Silviu Balaure (Astra), Constantin Dima (Desna). Denis Haruţ (FCSB), Andrei Raţiu (Villarreal), Ricardo Grigore (Dinamo), Radu Boboc (Viitorul), Andrei Chindriş (Botoşani). Adrian Rus (Fehervar), Vladimir Screciu („U“ Craiova), Vlad Chiricheş (Sassuolo). Ionuţ Nedelcearu (AEK Atena), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaş), Florin Ştefan (Sepsi);

mijlocaşi: Răzvan Marin (Cagliari), Dragoş Nedelcu (FCSB), Tudor Băluţă (Dinamo Kiev), Marco Dulca (Chindia), Alexandru Măţan (Columbus Crew). Alexandru Chipciu (CFR Cluj), Valentin Costache (CFR Cluj), Nicolae Stanciu (Slavia Praga), Alexandru Cicâldău („U“ Craiova). Vlad Dragomir (Virtus Entella), Ianis Hagi (Glasgow Rangers), Ronaldo Deaconu (Mediaş), Andrei Ciobanu (Viitorul). Florinel Coman (FCSB), Dennis Man (Parma), Răzvan Oaidă (FCSB), Olimpiu Moruţan (FCSB), Marius Marin (Pisa). Valentin Mihăilă (Parma), Darius Olaru (FCSB), George Cîmpanu („U“ Craiova), Răzvan Andronic (Clinceni), George Merloi (Astra). Cristian Ganea (Aris Salonic), Octavian Popescu (FCSB), Ovidiu Perianu (FCSB), Nicuşor Bancu („U“ Craiova), Mihai Dobre (Dijon);

atacanţi: George Puşcaş (Reading), Constantin Budescu (FC Damac), George Ganea (FC Viitorul). Robert Moldoveanu (Dinamo), Andrei Ivan („U“ Craiova), Denis Alibec (Kayserispor), Denis Drăguş (Crotone), Adrian Petre (UTA), Louis Munteanu (Fiorentina).

Citeşte şi: Sporting Lisabona, campioană a Portugaliei pentru a 19-a oară

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS