11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFC Botoșani - „U“ Craiova 1-1 | Alb-albaștrii au scos un punct mic în Moldova

FC Botoșani – „U“ Craiova 1-1 | Alb-albaștrii au scos un punct mic în Moldova

Universitatea Craiova nu a reușit decât o remiză, scor 1-1, miercuri seară, în Moldova, în fața echipei FC Botoșani. Partida a contat pentru etapa a 2-a din play-off-ul Ligii 1 și a avut două reprize distincte. Elevii lui Marinos Ouzounidis au fost praf în prima parte și „pe val“ în cea de-a doua. În urma acestui semieșec, Știința și-a mai diminuat din șansele la titlu.

Prima repriză a fost dezastruoasă

Moldovenii au deschis scorul prin Realdo Fili, care a primit un „cadou“ din partea lui Bancu și a șutat imparabil la vinclu, mingea fiind ușor deviată și de Marius Constantin (’11, 1-0).

La doar două minute, alb-albaștrii au solicitat lovitură de la 11 metri, la o intrare prin alunecare a lui Andrei Chindriș asupra lui Ivan Mamut.

„Leii“ au fost la un pas de egalare în urma unui corner, de pe dreapta. Centrarea lui Cicâldău a fost reluată cu capul de Bălașa, cu pământul, dar mingea a trecut pe lângă poarta lui Pap (’18).

Băieții lui Ouzounidis au mai solicitat un penalti la o intrare a lui Jonathan Rodriguez asupra lui George Cîmpanu, care a căzut ușor și a primit cartonașul galben (’27).

Gazdele au continuat să fie periculoși, au avut cornere, un șut periculos al lui Țigănașu (’28) și unul al lui Fili, care îl prinsese ieșit din poartă pe Pigliacelli (’40).

În tot acest timp, Craiova a avut o replică extrem de palidă. Practic s-a putut consemna un șut din „drob“ al lui Mamut, o lovitură „moale“ de cap a lui Mateiu (’38) și cam atât.

Oltenii s-au trezit la pauză. Ivan a aprins speranța

Alb-albaștrii au început mai bine repriza secundă, Dan Nistor fiind blocat în ultimul moment de Chindriș, la 7 metri (’48).

Universitatea Craiova a irosit o ocazie incredibilă în minutul 57. A fost o centrare de pe dreapta, a lui Cîmpanu, pentru Mamut, acesta a reluat de la 5 metri în transversală, mingea a căzut în fața lui Marius Constantin, dar acesta, surprins, a reluat peste poarta goală.

Botoșănenii au avut și șansă! La doar 3 minute, Marius Constantin a reluat cu capul o centrare venită din dreapta, dar mingea a trecut la o palmă de butul din dreapta.

Replica moldovenilor a fost pe măsură. Enriko Papa a rămas singur cu Pigliacelli la 12 metri, dar șutul acestuia a fost respins incredibil de Mirko (’65).

Botoșănenii au fost la un pas de majorarea avantajului prin Keyta, care a reluat în brațele lui Pigliacelli o centrare venită de pe dreapta, de la Al Mawas (’79).

Știința a reușit egalarea prin Ivan, care a fost servit excelent de Fedele, cu o pasă pe culoar. Andrei a șutat imparabil de la 8 metri (’80, 1-1).

Finalul a fost încins

Mai mult, Universitatea putea scutura din nou plasa în minutul 87, când Ivan a pătruns pe dreapta și a centrat în fața porții, dar Mamut nu a reușit să ajungă la minge.

Craiova a mai solicitat un penalti (’90+4), după o intrare a lui Țigănașu la Vlădoiu, dar Petrescu a închis ochii și la scurt timp a fluierat finalul meciului.

FC Botoșani: Eduard Pap – Christopher Braun, Andrei Chindriș, Alin Șeroni, Alexandru Țigănașu – Enriko Papa, Jonathan Rodriguez, Eduard Florescu – Stefan Ashkovski (’75, Al Mawas), David Croitoru (’19, Mihai Roman; ’90+2, Meleke), Realdo Fili (’75, Hamidou Keyta).
Antrenor: Marius Croitoru.

U“ Craiova: Mirko Pigliacelli – Bogdan Vătăjelu (’69, Matteo Fedele), Mihai Bălașa, Marius Constantin, Nicușor Bancu – Alexandru Mateiu, Dan Nistor – Ionuț Mitran (‘4, Juan Camara; ’64, Andrei Ivan), Alexandru Cicâldău, George Cîmpanu (’64, Ștefan Vlădoiu) – Ivan Mamut.
Antrenor: Marinos Ouzounidis.

Cartonașe galbene: Papa ’21, Chindriș ’33, Mihai Roman ’54, Rodriguez ’64, Șeroni ’71, Keyta ’84 / Cîmpanu ’27, Vătăjelu ’36, Marius Constantin ’84.

Cartonașe roșii: Florescu ’90+3 / Bălașa ’90+3.

Au arbitrat: Radu Petrescu – Mircea Grigoriu, Mihai Marica; Iulian Dima.

Observatori: Constantin Tolea, Eduard Dumitrescu.

Liga 1

Play-off, etapa 2:
Miercuri, 21 aprilie: FC Botoşani – Universitatea Craiova 1-1, ora 21.30: Sepsi Sf. Gheorghe – CFR Cluj.
Joi, 22 aprilie – ora 20.15: Academica Clinceni – FCSB.

Clasament: 1. FCSB 36 puncte (golaveraj 2-1), 2. CFR Cluj 35 (3-0), 3. Universitatea Craiova 31 (1-1), 4. Sepsi 24 (0-0), 5. FC Botoşani 22 (2-3), 6. Academica Clinceni 22 (0-3).

Play-out, etapa 2:
Marţi, 20 aprilie: FC Hermannstadt – Astra 1-3, FC Viitorul – Gaz Metan Mediaş 1-0, Dinamo – UTA Arad 0-1.
Miercuri, 21 aprilie: FC Argeş – Chindia Târgovişte 0-1.
Joi, 22 aprilie – ora 17.30: Poli Iaşi – FC Voluntari.

Clasament: 1. Chindia Târgovişte 26 (3-0), 2. UTA Arad 25 (2-0), 3. Astra 23 (3-1), 4. FC Argeş 21 (0-1), 5. FC Viitorul 19 (1-1), 6. Gaz Metan Mediaş 18 (1-2), 7. FC Voluntari 17 (1-1), 8. Dinamo 15 (0-1), 9. Poli Iaşi 14 (0-0), 10. Hermannstadt 13 (1-5).

Citește și: Încă o pierdere după meciul cu Sepsi. Paul Papp va rata restul sezonului!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS