20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 2 / Alexandru Pelici şi Eugen Trică, mulţumiţi cu remiza de la Mioveni

Liga 2 / Alexandru Pelici şi Eugen Trică, mulţumiţi cu remiza de la Mioveni

CS Mioveni şi FCU Craiova au încheiat la egalitate, scor 0-0, partida susţinută joi seară, din cadrul rundei inaugurale a play-off-ului Ligii 2.

La finalul partidei, antrenorul echipei CS Mioveni, Alexandru Pelici, s-a declarat mulţimit de punctul obţinut.

„Dacă e să ne luăm după raportul ocaziilor clare de gol, Craiova a avut mai multe decât noi. Trebuie să fim corecți! Până la urmă, acest punct este un punct muncit și e bun. Am jucat cu echipa care își dorește foarte mult promovarea. Am avut și noi șansele noastre, dar, per total, ne mulțumim cu acest punct și mergem înainte. Așa cum spuneam și înainte de joc, luăm fiecare meci în parte și încercăm să scoatem maximum din el”, a declarat Alexandru Pelici, la Digi Sport.

Eugen Trică: „Nu am reușit să marcăm, dar nu e un capăt de țară”

La rândul său, tehnicianul lui FCU Craiova, Eugen Trică, s-a împăcat cu greu cu rezultatul de pe tabelă.

„A fost o partidă bună. Am avut trei-patru situații de a marca, dar am întâlnit un adversar care se apără foarte, foarte bine. Este foarte greu să desfaci, cum îi spun eu, «Zidul Chinezesc», al lui Alex, prietenul meu. Dar, chiar și așa, am avut câteva șanse, mai ales la ultima fază, în care trebuia să marcăm. Mă refer la ocazia lui Stoenac. Sunt mulțumit de cum au evoluat băieții, au depus iarăşi un efort considerabil. Din păcate, nu am reușit să marcăm, dar nu e un capăt de țară. Am luat un punct și rămânem pe primul loc. Vedem ce va fi în etapele următoare. Data viitoare, cu siguranță, cu Poli Timișoara o să marcăm. Important e că am avut ocazii și că am ajuns la finalizare, lucrul ăsta mă bucură cel mai mult”, a declarat Eugen Trică, la Digi Sport.

Eugen Trică a fost eliminat după fluierul final, când a mers la arbitrul Florin Andrei să-i reproșeze anumite lucruri, iar acesta i-a arătat direct cartonașul roșu. Se pare că motivul supărării lui Trică şi al reproşurilor făcute a fost legat de nişte înjurături primite din tribună, de la un presupus suporter.

Citeşte şi: Liga 2 / Cristian Lupuţ a revenit pe banca echipei Viitorul Pandurii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS