3.3 C
Craiova
vineri, 16 aprilie, 2021
Știri de ultima oră Sport Fotbal Ștefan Baiaram, după primul gol în Liga 1: „Aștept acest moment de foarte mult timp“

Ștefan Baiaram, după primul gol în Liga 1: „Aștept acest moment de foarte mult timp“

-

Juniorul Ștefan Baiaram (18 ani) i-a adus victoria Universității Craiova în meciul susținut astăzi, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în fața formației FC Botoșani. La finalul întâlnirii, tânărul atacant a afirmat că aștepta de multă vreme acest gol și i-a dedicat reușita tatălui său.

„Mă bucur foarte mult că am înscris. Aștept acest moment de foarte mult timp și vreau să dedic acest prim gol din Liga 1 tatălui meu, pentru că a fost ziua lui recent. Vreau să-i transmit că îl iubesc foarte mult. Am întâlnit un adversar foarte bun, care se apără bine și ne bucurăm că am luat cele 3 puncte. La prima impresie pare că am scăpat de complexul Botoșani, dar mereu sunt foarte disputate meciurile cu ei“, a spus Baiaram.

Foto: Alex Vîrtosu

„Suntem pregătiți pentru meciurile care vor urma. Ne antrenăm zi de zi ca să jucăm cu cele mai bune echipe și să ne batem mereu la campionat“, a completat Ștefan Baiaram.

Marinos Ouzounidis:

„Îl felicit pe Baiaram pentru primul său gol. Am stat mereu lângă el, pentru că are doar 18 ani și mai greșește din când în când. Are nevoie de noi și sper ca acest gol să-l ajute să fie mai bun, să-i dea încredere. Este un jucător care are calitate cu mingea la picior, stă bine în duelurile unu la unu, dar trebuie să capete mai multă încredere în forțele sale“, a afirmat antrenorul Universității Craiova.

Citește și: „U“ Craiova – FC Botoșani 1-0. E bine „leilor”, le-aţi închis gura!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Mai multe locuri ATI Covid în Dolj. Toate, ocupate

De câteva zile, a crescut numărul locurilor la terapie...

ȘTIRI GdS

Horoscopul de weekend

BerbecEste bine să te ocupi numai de planurile dumneavoastră în această săptămână. Rezervaţi-vă momente de liniște, în singurătate, analizaţi situația în care vă aflaţi...

Bancul zilei

Un tip gonea pe autostradă cu mult peste viteza legală. Văzând girofarul unei maşini de poliţie în oglindă, se gândeşte: „Am o maşină bună...

Proiect finanțat prin Măsura 2 „Granturi pentru capital de...

SC REMAT DOLJ SRL anunta lansarea proiectul cu titlul ” Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor IMM-uri cu activitate economică în unul din domeniile de...

Cum reciclăm resturile vegetale din gospodărie

Există o mulţime de motive pentru a recicla resturile vegetale. Scăpăm de gunoiul din grădină, îmbunătăţim solul, protejăm plantele, e gratis şi, nu în...

Cresterea competitivitatii firmei DANIELA ROBIS TRANS SRL prin achizitia...

Cod SMIS: 134690; Societatea DANIELA ROBIS TRANS SRL anunta deschiderea etapei de implementare a proiectului cu titlul “ Cresterea competitivitatii firmei DANIELA ROBIS TRANS SRL...

SCMU Craiova a cedat cu Arcada, dar lupta pentru...

Voleibaliștii de la SCMU Craiova au reușit să câștige un singur set în partida cu Arcada, campioana României. A fost un eșec cu scorul...