9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAl Hilal l-a înlocuit pe Răzvan Lucescu cu Rogerio Micale

Al Hilal l-a înlocuit pe Răzvan Lucescu cu Rogerio Micale

Formaţia saudită Al Hilal a anunţat despărţirea de antrenorul Răzvan Lucescu, la 15 luni după ce a cucerit trofeul Ligii Campionilor Asiei sub comanda acestuia, informează Agerpres. Tehnicianul român a fost înlocuit cu brazilianul Rogerio Micale. Acesta a pregătit până în prezent formaţia Under 19 a clubului saudit, după ce consiliul de administraţie al lui Al Hilal a ajuns la un acord cu Răzvan Lucescu în vederea rezilierii de comun acord a contractului acestuia, conform unui comunicat postat pe contul de Twitter al clubului.

Al Hilal şi-a exprimat, totodată, „recunoştinţa şi aprecierea” faţă de Lucescu şi secunzii săi, cărora le-a urat succes pe viitor.

Plecarea lui Răvan Lucescu vine după ce elevii săi au pierdut la limită, scor 0-1, întâlnirea cu penultima clasată Damac FC. Aceasta din urmă este noua echipă a mijlocaşului Constantin Budescu, din campionatul saudit.

În urma acestui eşec, Al Hilal a ajuns la cinci puncte de liderul Al Shabab, după 18 etape.

Răzvan Lucescu (51 de ani) a condus echipa din Riad în 2019 la câştigarea primului său trofeu în Liga Campionilor Asiei. Al Hilal a câştigat finala în faţa formaţiei japoneze Urawa Red Diamonds.

Citeşte şi: În sfârşit! Universitatea Craiova a oficializat transferul lui Camara

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS