24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAlex Mitriță a încheiat anul cu un gol de pus în „ramă“. Vezi reușita olteanului!

Alex Mitriță a încheiat anul cu un gol de pus în „ramă“. Vezi reușita olteanului!

Alex Mitriță a făcut spectacol și în ultimul meci oficial din 2020. Fostul jucător al Universității Craiova a marcat un gol extrem de important pentru echipa sa, Al-Ahli, și a contribuit decisiv la cea de-a șaptea victorie stagională. A fost o victorie cu scorul de 2-1, iar Al-Ahli a încheiat anul pe locul secund, cu 22 de puncte, la o singură lungime în spatele liderului Al-Hilal.

Titular în meciul de la Buraidah, Mitriță a reușit egalarea pentru echipa sa. În minutul 55 a primit o pasă de la Al Somah, l-a întors din preluare pe fundașul dreapta, apoi a șutat și a înscris cu piciorul stâng, aproape de la punctul cu var (11 metri). Execuția sa, la colțul scurt, l-a lăsat fără replică pe portarul gazdelor.

Mijlocașul român a fost schimbat în minutul 76, la scorul de 1-1, în locul său fiind introdus Sultan Madash.

Victoria oaspeților a fost adusă de Al Somah, care a înscris din lovitură liberă în minutul 90+3. Pentru gazde a punctat Nemanja Nikolic, în minutul 13, din penalty.

Al-Ahli ocupă locul 2 în Arabia Saudită, cu 22 de puncte obținute în primele 10 etape. Pe primul loc se află echipa lui Răzvan Lucescu, Al-Hilal, cu 23 de puncte.

Vezi golul olteanului Mitriță!

Citește și: Ce să-i faci lui Șumudică? Gaziantep, a patra victorie consecutivă în campionat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS