21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUTA – „U“ Craiova 1-2 | Alex Cicâldău, indignat și contrariat după meciul de la Arad

UTA – „U“ Craiova 1-2 | Alex Cicâldău, indignat și contrariat după meciul de la Arad

Decarul Universității Craiova, Alex Cicâldău, a fost desemnat omul meciului de la Arad, el contribuind cu un gol în victoria Științei, 2-1, cu UTA.

„Am venit cu gândul de a lua cele 3 puncte, asta era cel mai important. Nu cred că am făcut un joc foarte, foarte bun. Am avut şi un teren foarte greu, dar ce e important e că am luat cele 3 puncte. La gol, l-am văzut pe Ivan Mamut că mi-a aşezat mingea şi m-am gândit să o lovesc dintr-o parte. Aşa mi-a venit în momentul ala. Nu ne-am menajat în repriza a doua. Dar am avut un meci foarte greu, cu o echipă foarte agresivă. Am avut câteva contraatacuri şi puteam să înscriem şi golul trei. Ne bucură că am îmbunătăţit jocul ofensiv şi că avem reuşite în faţa porţii“, a spus Cicâldău.

„Auzeam polițiștii și pompierii cum ne înjurau!“

Mijlocașul Științei s-a arătat contrariat de faptul că pe stadionul „Francisc Neuman“ a văzut destui suporteri în tribune. El a fost mâhnit, însă, când a văzut că oltenii sunt înjurați de polițiștii și pompierii aflați la meci.

Nu pot să înţeleg un singur lucru: cum de aici au fost atâţia suporteri, iar la noi n-a fost nimeni? Mai deranjant e că auzeam poliţişti sau pompieri cum ne înjurau“, a spus Alex Cicâldău.

Liga 1, etapa 13

Vineri, 11 decembrie: FC Botoșani – Astra Giurgiu 1-1, Dinamo – Poli Iași 4-1.
Sâmbătă, 12 decembrie: Gaz Metan Mediaș – Sepsi 0-3, Chindia Târgoviște – FC Viitorul 1-1.
Duminică, 13 decembrie: Academica Clinceni – FC Argeș 1-0, AFC Hermannstadt – FC Voluntari 3-2, CFR Cluj – FCSB 2-0.
Luni, 14 decembrie: UTA Arad – Universitatea Craiova 1-2.

Clasament:
1.„U“ Craiova 31 puncte (golaveraj 19-7)
2.FCSB 30 (34-14)
3.CFR Cluj 27 (16-6)
4.Sepsi 23 (20-12)
5.Clinceni 23 (15-9)
6.Viitorul 17 (18-16)
7.UTA 17 (13-16)
8.Chindia 16 (8-10)
9.Dinamo 15 (17-15)
10.Botoșani 14 (18-20)
11.Voluntari 14 (19-22)
12.Hermannstadt 14 (14-18)
13.Mediaș 13 (18-23)
14.Astra 10 (12-21)
15.Iași 10 (13-35)
16.Argeș 9 (10-20)

Etapa viitoare:

Marţi, 15 decembrie – ora 18.45: Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaș, ora 21.00: FC Viitorul – FC Botoșani.
Miercuri, 16 decembrie – ora 15.00: Poli Iași – Academica Clinceni, ora 17.00: FC Argeş – AFC Hermannstadt, ora 19.30: FC Voluntari – Chindia Târgoviște.
Joi, 17 decembrie – ora 17.30: Sepsi Sf. Gheorghe – UTA Arad, ora 20.30: Dinamo – CFR Cluj.
Vineri, 18 decembrie – 20.30: Universitatea Craiova – FCSB.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS