12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalReal a scos-o la tablă pe Atletico, Sociedad profită, iar Barcelona gâfâie în continuare

Real a scos-o la tablă pe Atletico, Sociedad profită, iar Barcelona gâfâie în continuare

Runda a 13-a din LaLiga a fost una viu disputată și a oferit și derbiul Madridului, Real – Atletico. Sâmbătă, pe stadionul „Alfredo di Stefano“, elevii lui Zinedine Zidane au făcut un pas mare spre prima poziție din clasament, învingând-o pe concitadina Atletico, liderul acelui moment din LaLiga.

Campioana en titre a Spaniei a deschis scorul scorul graţie unui gol înscris cu capul de brazilianul Casemiro (’15). Meciul a fost „închis“ după un şut expediat de Dani Carvajal deviat în propria sa poartă de Jan Oblak (’63).

Această victorie a echipei lui Zinedine Zidane, foarte criticat în toamnă, pune capăt unei serii record de 26 de meciuri fără înfrângere pentru Atletico în La Liga începând din sezonul trecut.

Real Madrid: Courtois – Carvajal (’79, Asensio), Varane, Ramos, Mendy – Modric (’88, Valverde), Casemiro, Kroos – Lucas, Benzema, Junior Vinicius (’79, Rodrygo). Antrenor: Zinedine Zidane.

Atletico: Oblak – Savic, Felipe (’46, Lemar), Hermoso – Trippier, Llorente, Koke, Herrera (’46, Renan Lodi), Carrasco (’46, Correa) – L. Suarez (’73, Kondogbia), Joao Felix (’60, Saul). Antrenor: Diego Siemeone.

Real Sociedad a remizat, dar a urcat pe primul loc

Într-un meci disputat duminică, Real Sociedad a remizat, pe teren propriu, cu Eibar, scor 1-1, rezultat suficient însă pentru ca bascii să revină pe prima poziţie a clasamentului. Asta pentru că au profitat de eşecul suferit de liderul Atletico Madrid în derbiul cu Real Madrid.

Real Sociedad a deschis scorul prin Barrenetxea Muguruza (’20), iar oaspeții au replicat prin Enrich (’65).

Real Sociedad: Remiro – Zaldua, Sagnan (’58, Zubeldia), Le Normand, Munoz – Merino (’58, Zubimendi), Guevara – Barrenetxea Muguruza (’63, Portu), Lopez (’69, D. Silva), Castellanos – Isak (’63, Jon). Antrenor: Imanoil Alguacil.

Eibar: Dmitrovic – Correa, Burgos, Bigas, Arbilla – Pozo, Diop, Exposito, Gil – Muto, Kike. Antrenor: Jose Mendilibar.

Messi, decisiv pentru FC Barcelona

Starul argentinian Lionel Messi a marcat golul victoriei pentru FC Barcelona în partida disputată duminică seară, pe teren propriu, cu Levante, scor 1-0.

Argentinianul l-a învins pe portarul oaspeţilor cu un şut din interiorul careului (’76). Messi a oferit astfel o gură de oxigen echipei sale, care venea după eşecul categoric de pe „Camp Nou“ în faţa lui Juventus Torino, scor 0-3, în Liga Campionilor.

Barcelona: ter Stegen – Dest, Araujo, Lenglet, Alba – Busquets (’58, Pedri), de Jong – Griezmann (’89, Umtiti), Coutinho (’70, Trincao) – Messi. Antrenor: Ronald Koeman.

Levante: Fernandez Abaris – Coke (’68, Miramon), Postigo, Vezo, Clerc – de Frutos (’82, Son), Vukcevic (’68, Radoja), Malsa, Melero (’82, Leon) – Gomez Alcon, Roger (’68, Morales). Antrenor: Paco Lopez.

LaLiga, etapa a 13-a:

Vineri, 11 decembrie: Valladolid – Osasuna 3-2.
Sâmbătă, 12 decembrie: Valencia – Athletic Bilbao 2-2, Getafe – Sevilla 0-1, Huesca – Alaves 1-0, Real Madrid – Atletico 2-0.
Duminică, 13 decembrie: Real Sociedad – Eibar 1-1, Betis – Villarreal 1-1, Elche – Granada 0-1, Barcelona – Levante 1-0.
Luni, 14 decembrie – ora 22.00: Celta Vigo – Cadiz (Digi Sport 2).

Clasament:

1.Real Sociedad 26 puncte (golaveraj 23-6)
2.Atletico 26 (21-4)
3.Real Madrid 23 (19-12)
4.Villarreal 22 (16-12)
5.Sevilla 19 (13-9)
6.Cadiz 18 (11-13)
7.Granada 18 (15-20)
8.Barcelona 17 (21-11)
9.Betis 16 (15-24)
10.Eibar 15 (9-10)
11.Valencia 14 (19-19)
12.Bilbao 14 (14-14)
13.Elche 14 (9-11)
14.Alaves 14 (11-14)
15.Getafe 13 (9-14)
16.Valladolid 13 (14-20)
17.Celta Vigo 13 (13-20)
18.Levante 11 (13-16)
19.Huesca 11 (12-20)
20.Osasuna 11 (10-18)

Citește și: Liga 1 / CFR Cluj a depășit-o pe FCSB și la cartonașe. Craiova poate redeveni lider!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS