20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRomânia a urcat pe locul 37 în clasamentul FIFA

România a urcat pe locul 37 în clasamentul FIFA

Naţionala României a reuşit un salt de şapte locuri şi se află pe poziţia a 37-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) dat publicităţii joi. România se va afla astfel în a doua urnă valorică pentru tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru Cupa Mondială din 2022, informează FRF.

Forul fotbalistic a precizat că actualizarea clasamentului FIFA va fi făcută vineri, după ce „a fost publicată pe site-ul forului mondial pentru câteva minute“.

„Ulterior, FIFA a revenit şi a comunicat asociaţiilor naţionale că actualizarea se va face, de fapt, mâine, amânare pricinuită de decesul lui Diego Armando Maradona. Din dorinţa de a informa cât mai prompt şi corect iubitorii fotbalului, echipa FRF.ro a elaborat şi promovat pe canalele oficiale de comunicare materialele ce reflectă noua ierarhie publicată temporar pe site-ul oficial FIFA. Acestea vor fi prezentate mâine, după decizia FIFA de a relua publicarea“, precizează FRF.

România, în urna a doua valorică la tragerea la sorţi pentru Campionatul Mondial

Progresul reprezentativei României vine după rezultatele înregistrate în noiembrie, 5-3 cu Belarus în meci amical, 3-0 cu Norvegia la „masa verde“ şi 1-1 cu Irlanda de Nord, în deplasare, ultimele două în Liga Naţiunilor.

România şi Ungaria sunt reprezentativele europene cu cea mai mare evoluţie faţă de luna trecută – salt de şapte poziţii.

România se află în primele 20 de echipe ale Europei şi va fi în urna a doua valorică la tragerea la sorţi pentru Mondialul din Qatar, ceremonie programată în data de 7 decembrie.

Cele 55 de reprezentative europene vor fi împărţite în şase urne valorice, primele cinci de câte 10 echipe, ultima de 5 echipe. Vor fi stabilite, prin tragere la sorţi, 10 grupe de câte 5 şi 6 echipe. Câştigătoarele celor 10 grupe se vor califica la CM 2022, ocupantele locurilor secunde vor intra într-o serie de două baraje pentru a stabili ultimele trei echipe europene calificate.

Urnele pentru tragerea la sorţi a grupelor preliminare CM 2022:

Urna 1: Belgia, Franţa, Anglia, Portugalia, Spania, Italia, Croaţia, Danemarca, Germania, Olanda;
Urna 2: Elveţia, Ţara Galilor, Polonia, Suedia, Austria, Ucraina, Serbia, Turcia, Slovacia, România;
Urna 3: Rusia, Ungaria, Irlanda, Cehia, Norvegia, Irlanda de Nord, Islanda, Scoţia, Grecia, Finlanda;
Urna 4: Bosnia-Herţegovina, Slovenia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Albania, Bulgaria, Israel, Belarus, Georgia, Luxemburg;
Urna 5: Armenia, Cipru, Insulele Feroe, Azerbaidjan, Estonia, Kosovo, Kazahstan, Lituania, Letonia, Andorra;
Urna 6: Malta, Moldova, Liechtenstein, Gibraltar, San Marino.

Citește și: Cupa României | CCA a stabilit brigada meciului Progresul Spartac – Universitatea Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS