15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 2 / Acuze și explicații după derbiul Viitorul Pandurii - Pandurii Târgu Jiu 4-3

Liga 2 / Acuze și explicații după derbiul Viitorul Pandurii – Pandurii Târgu Jiu 4-3

Stadionul „Municipal“ din Târgu Jiu a găzduit sâmbătă un adevărat meci al orgoliilor, ACS Viitorul Pandurii – Pandurii. Disputa din runda a 12-a din Ligii 2 a fost câștigată dramatic de gazde, cu 4-3, golul victoriei venind în minutul 90+4, din penalti.

Golurile învingătorilor au fost reușite de Paraschiv (’8, ’32), Bădăuță (’12) și Buia (’90+4 – penalti). Pentru Pandurii Târgu Jiu au punctat Acosta (’42), Vaida (’64) și Dodoi (’71).

Călin Cojocaru: Nu poţi să-ţi baţi joc de o echipă!

Antrenorul formației Pandurii Târgu Jiu, Călin Cojocaru, a răbufnit la finele meciului și a spus că echipa sa a fost mai bună. El a punctat că s-a obişnuit ca Pandurii să fie, constant, dezavantajată de brigăzile de arbitri.

„La începutul meciului, ne-au dominat, şi-au creat ocazii, felicitări! Dar, după minutul 30, a fost pe teren o singură echipă. La primul contact cu adversarul, noi primeam galben. Ei, la două, trei, patru contacte, nu primeau nimic. E greu să joci aşa, dar asta ne căleşte şi o să fim mai puternici, să jucăm şi împotriva lor (arbitrilor – n.r.). În minutul 90, ‘meniul zilei’, un 11 metri, ca şi la meciul cu Ripensia, ca şi la meciul de la Miercurea Ciuc. Lumea o să zică că suntem pe ultimul loc, iar eu mă plâng că ne fură. Dacă o să vă uitaţi la meciuri, cu siguranţă o să vedeţi că e aşa cum zic eu“, a spus Călin Cojocaru, conform Radio Accent.

„A dat un penalti care nu se dă niciodată în minutul 94! Nu poţi să-ţi baţi joc de o echipă! Arbitrul era la centrul terenului, nici nu era aproape de fază. Lucrurile astea ne întăresc. Am avut forţă mare, având în vedere că am făcut 1.000 de kilometri săptămâna aceasta. I-am dominat şi fizic şi din toate punctele de vedere. Cred că trebuie să marcăm mai multe goluri, pentru că minutul 90 e fatidic pentru noi“, a declarat principalul Pandurilor.

Flavius Stoican: Știam că nu va conta diferența din clasament

De partea cealaltă, Flavius Stoican, tehnicianul echipei ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, a admis că a fost un joc încins, pe care putea foarte bine să nu-l câștige.

„Păcat că nu am știut să gestionăm rezultatul, după ce am condus cu 3-0. Puteam să avem un scor mai mare, dar puteam să pierdem chiar două puncte. Important este că am câștigat în cele din urmă, fiindcă victoria ne-a dus pe loc de play-off. Știam că nu va conta diferența din clasament dintre cele două echipe și că va fi un meci dificil. E o victorie meritată, o victorie pe care ne-o doream din suflet. Am văzut determinare, goluri multe, a fost un spectacol pe teren. Ceea ce mă nemulțumește este că am tratat cu superficialitate anumite faze și că nu poți fi liniștit nici la 3-0. Trebuie să învățăm din aceste meciuri“, a declarat Flavius Stoican.

„Când primești gol în ultimul minut, e clar că sunt supărări, dezamăgiri, că apar frustrări. Consider că ambele penaltiuri au fost acordate corect. Obiectivul nostru e să formăm o echipă care să joace din ce în ce mai bine, să crească de la meci la meci, să adune puncte. Dacă jocul și rezultatele ne ajută, e clar că ne dorim să fim cât mai sus. Nu vreau să mă hazardez în declarații, fiindcă sunt echipe care și-au anunțat candidatura la promovare, dar, prin muncă și atitudine, putem să fim în primele 6. Și, de ce nu, putem să ne batem până în ultima etapă, cu cele mai importante echipe ale seriei“, a mai spus Flavius Stoican.

Liga 2, etapa 12:

Sâmbătă, 14 noiembrie: Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Pandurii Târgu Jiu 4-3, CSM Slatina – Metaloglobus București 1-0, Comuna Recea – Unirea Slobozia 2-0; ora 14.30: CSM Reșița – Universitatea Cluj.
Duminică, 15 noiembrie: Csikszereda Miercurea Ciuc – Concordia Chiajna 1-0, FC Rapid – Farul Constanța 2-1, FCU Craiova – Gloria Buzău 1-1.
Luni, 16 noiembrie – ora 19.30: Petrolul Ploiești – Aerostar Bacău.
2 decembrie – ora 14.00: Ripensia Timișoara – CS Mioveni, Dunărea Călărași – Turris Turnu Măgurele.

Clasament: 

1.FCU Craiova 23 puncte (golaveraj 23-10)
2.Dunărea Călărași 20 (15-10)
3.ASU Poli Timișoara 20 (11-7)
4.Metaloglobus București 19 (14-9)
5.Viitorul Pandurii 19 (23-20)
6.Petrolul Ploiești 17 (18-8)
7.Universitatea Cluj 17 (14-8)
8.CS Mioveni 17 (8-4)
9.Farul Constanța 17 (14-13)
10.Turris Turnu Măgurele 16 (20-15)
11.Gloria Buzău 16 (13-10)
12.FC Rapid 16 (16-18)
13.Csikszereda Miercurea Ciuc 15 (11-10)
14.Ripensia Timișoara 15 (12-19)
15.Unirea Slobozia 14 (12-15)
16.CSM Reșița 14 (7-15)
17.Comuna Recea 11 (17-21)
18.CSM Slatina 10 (8-13)
19.Concordia Chiajna 9 (15-17)
20.Aerostar Bacău 4 (8-18)
21.Pandurii Târgu Jiu 4 (10-29)

Citește și: Liga 2 / Mihai Ianovschi, mândru de echipa sa după victoria cu Metaloglobus

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS