6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRomânia – Belarus, de încălzire pentru „teza“ cu Norvegia

România – Belarus, de încălzire pentru „teza“ cu Norvegia

Echipa națională a României întâlnește miercuri, de la ora 19.00, pe stadionul „Ilie Oană“ din Ploiești, reprezentativa Belarusului. Este vorba despre un test pentru tricolorii pregătiți de Mirel Rădoi, în perspectiva viitoarelor mari bătălii din Liga Națiunilor. Prima reprezentativă va juca împotriva Norvegiei pe 15 noiembrie, de la ora 21.45, pe Arena Naţională. În următorul joc oponentă va fi Irlanda de Nord, pe 18 noiembrie, de la ora 21.45, pe stadionul „Windsor Park“ din Belfast.

România va fi arbitrată de o brigată din Bulgaria, condusă de Georgi Kabakov (34 de ani). Acesta va fi ajutat de asistenții Martin Margaritov și Diyan Valkov. Rezervă va fi craioveanul Sebastian Colțescu.

Mirel Rădoi: „Trebuie să antrenăm principiile“

Selecționerul României, Mirel Rădoi, a declarat astăzi, într-o conferință online, că jocul cu Belarus nu va fi tratat deloc ca un simplu amical. El a punctat că vrea să vadă la tricolori atitudinea potrivită și elementele pe ce el încearcă să le impună.

„Meciul cu Belarus este în cadru amical, dar nu e o repetiție pentru Norvegia și Irlanda de Nord. Pentru noi contează atitudinea, contează și rezultatul, trebuie să antrenăm principiile și să le vedem la meci. Pressing, posesie! Cu Norvegia e momentul revanșei! Trebuie să arătăm cu totul altfel, de la atitudine, până la rezultat. Îmi doresc să văd implicarea jucătorilor de 100% indiferent de cât arată tabela. Și indiferent dacă vorbim de un jucător la debut sau cu 10 ani la națională. Pentru noi, acum, este prioritar să dea totul pentru România“, a declarat Mirel Rădoi.

Despre stranierii „uitați“

Mirel Rădoi a vorbit și despre jucătorii pe care nu i-a mai convocat de această dată.

„Înainte de aceste meciuri, a fost o discuție între Keșeru și medicul nostru. I-a spus că ar părea o leziune fibrilară pe mușchiul aductor. Noi trebuia să trimitem lista convocaților, nu am putut aștepta să vedem dacă va evolua apoi. Stanciu are o situație familială pe care noi am înțeles-o, legată de nașterea primului copil. Mitriță, în momentul de față, e urmărit de noi în Arabia Saudită, dar asta a fost decizia noastră acum. Cine absentează o dată, nu înseamnă că nu mai vine la echipa națională. Absența lui Chiricheș contează mult. E căpitan, lider, dar rezultatele RMN-ului ne arată că acum nu poate face nici alergare ușoară. A vrut să vină și acum, a venit și data trecută să se pună la dispoziția noastră. E o pierdere și pentru jucătorii noi de la această acțiune, vedeau un jucător de Serie A, cu meciuri în cupele europene, un căpitan“, a explicat selecționerul.

E speriat de Haaland și Odegaard

Strategul naționalei mari a vorbit și despre atacul Norvegiei, în fața căreia vrem revanșa după umilința din tur.

„Dacă nu reușesc jucători din Bundesliga să-l oprească pe Haaland, vă dați seama că și pentru noi este foarte greu. Când echipa lui este în posesie, marea majoritate a acțiunilor se desfășoară în partea noastră dreaptă defensivă. Am identificat situațiile când devine periculos. Dar, ca să glumim un pic, trebuie să punem un sniper (un pușcaș – n.r.) în tribună ca să-l oprim. Va trebui, când Odegaard intră în posesie, spre exemplu, unul din jucătorii din apropierea lui Haaland trebuie să iasă imediat la intercepție, iar celălalt să asigure dublajul“, a declarat Mirel Rădoi.

Nu se gândește la demisie

Mirel Rădoi a vorbit și despre zvonul plecării sale de la cârma naționalei României dacă lucrurile nu vor ieși bine.

„Nu regret că am acceptat să antrenez România. Nici privind în urmă, nici privind în viitor! Vom vedea spiritul echipei naționale după aceste meciuri, atmosfera din sânul echipei, progresul jocului și al jucătorilor. Nu am venit cu gândul în această lună ca după aceste trei partide să demisionez“, a punctat Mirel Rădoi.

Citește și: Liga 1 / LPF a anunțat echipa etapei a 10-a. A prins-o și un craiovean

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS