29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 2 / Călin Cojocaru, revoltat din cauza arbitrajului: „Suntem vânați!“

Liga 2 / Călin Cojocaru, revoltat din cauza arbitrajului: „Suntem vânați!“

Pandurii Târgu Jiu a pierdut sâmbătă, scor 1-2 pe „Municipal“, în faţa Ripensiei Timişoara, iar antrenorul gorjenilor nu s-a împăcat absolut cu eşecul. Călin Cojocaru a acuzat maniera de arbitraj a brigăzii compuse din Cristian Georgescu (Bucureşti) și asistenții Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea) și Răzvan Constantin Nistoran (Reşiţa). Reamintim că bănăţenii s-au impus la Târgu Jiu în urma a două penaltiuri. La primul, Remacle l-a faultat în careu pe Coulibaly (’43). La cel de-al doilea Jaiteh l-a agățat, la limita suprafaței de pedeapsă, pe Sokovic (’88).

„Am pierdut nemeritat. Nu am fost inferiori adversarului, ci chiar superiori în multe momente. Am jucat un fotbal plăcut și felicit jucătorii pentru atitudine. Am știut că vom avea un meci greu, dar nu m-am gândit niciodată că vom juca 11 contra 14! La fiecare meci avem fie un roșu, fie un penalti, chiar două acum, contra noastră. Pentru noi nu se acordă nimic, la aceleași contacte în careu. Fazele sunt judecate diferit. Nu vreau să ascund rezultatele slabe ale echipei de până acum, dar atitudinea sfidătoare a arbitrilor nu ne lasă să jucăm fotbal. A zis cineva că suntem deja retrogradați, dar nu am crezut acest lucru. Acum mi-am dat seama ce voia să spună. Suntem vânați! Ambele penaltiuri au fost foarte ușor acordate. De asta ne bat toți! Și la Reșița au fost decizii împotriva noastră, dar arbitrii n-au mai putut întoarce rezultatul“, a declarat Cojocaru, conform liga2.prosport.ro.

Liga 2, etapa 9:

Sâmbătă, 24 octombrie: Aerostar Bacău – Comuna Recea 2-3, ASU Poli Timișoara – CSM Slatina 1-0, Unirea Slobozia – Dunărea Călăraşi 2-2, Metaloglobus Bucureşti – Csikszereda Miercurea Ciuc 2-1, Pandurii Târgu Jiu – Ripensia Timișoara 1-2, Turris Turnu Măgurele – CSM Reșița 4-1, Concordia Chiajna – Farul Constanţa 1-2. Gloria Buzău – Viitorul Pandurii Târgu Jiu nu se dispută
Duminică, 25 octombrie – ora 15.00: Petrolul Ploieşti – FCU.
Luni, 26 octombrie – ora 18.00: CS Mioveni – Universitatea Cluj.

Clasament:
1.Metaloglobus 19 puncte (golaveraj 13-5)
2.FCU 17 (21-9)
3.ASU Poli 17 (7-3)
4.Măgurele 15 (18-11)
5.Universitatea Cluj 14 (12-6)
6.Slobozia 14 (11-10)
7.Petrolul 13 (15-6)
8.Călăraşi 13 (11-8)
9.Rapid 13 (14-12)
10.Farul 13 (11-10)
11.Mioveni 10 (3-2)
12.Chiajna 9 (15-14)
13.Buzău 9 (8-7)
14.Ripensia 9 (7-17)
15.Reșița 8 (4-13)
16.Csikszereda 7 (8-8)
17.Viitorul Târgu Jiu 7 (10-13)
18.Recea 7 (12-18)
19.Slatina 6 (6-10)
20.Bacău 3 (8-15)
21.Pandurii 3 (5-21)

Etapa viitoare:

Sâmbătă, 31 octombrie – ora 11.00: CSM Reșița – Concordia Chiajna, Ripensia Timișoara – Turris Turnu Măgurele, Csikszereda Miercurea Ciuc – Pandurii Târgu Jiu, Dunărea Călăraşi – Metaloglobus Bucureşti, Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Unirea Slobozia, CSM Slatina – Gloria Buzău, Comuna Recea – ASU Poli Timișoara.
Duminică, 1 noiembrie – ora 11.30: Farul Constanţa – CS Mioveni.
Luni, 2 noiembrie – ora 18.00: FC Rapid – Universitatea Cluj.
Marţi, 3 noiembrie – ora 17.00: FCU – Aerostar Bacău.

Citeşte şi: Liga 3 / Sporting Roşiori nu a mişcat la Filiaşi. CSO, la egalitate cu liderul

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS