16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPrea puternică Juventus. Mircea Lucescu, la primul eşec pe banca lui Dinamo Kiev

Prea puternică Juventus. Mircea Lucescu, la primul eşec pe banca lui Dinamo Kiev

Antrenorul român Mircea Lucescu a suferit prima sa înfrângere de când o pregăteşte pe Dinamo Kiev, 0-2 cu Juventus Torino, marţi seară, în capitala Ucrainei, în prima etapă a grupelor Ligii Campionilor. Lucescu, numit în funcţie pe 23 iulie, avea înaintea partidei cu Juve un bilanţ de opt victorii şi două egaluri în toate competiţiile.

Mircea Lucescu a devenit marţi seară, la 75 de ani şi 84 de zile, cel mai vârstnic antrenor care a stat pe bancă la un meci din Liga Campionilor europeni.

Juventus şi-a demonstrat valoarea şi s-a impus prin golurile atacantului spaniol Alvaro Morata (46, 84). La primul gol, Morata a marcat simplu, după ce portarul Gheorghi Bushchan a respins şutul lui Kulusesvski. La al doilea gol, Morata a câştigat duelul cu Zabarnyi, marcând cu capul la centrarea lui Cuadrado. 

De menţionat că Lucescu a aliniat una dintre cele mai tinere echipe din Liga Campionilor.

Dinamo Kiev: Bushchan – Kedziora, Zabarnyi, Mykolenko, Karavaev (70, Popov)- Buyalkyy (89, Garmash), Sydorchuk, Shaparenko – Tsygankov (70, Verbic), Supriaga, De Pena (60, Rodrigues). Antrenor: Mircea Lucescu.

Juventus: Szczesny – Danilo, Bonucci, Chiellini (19, Demiral) – Chiesa, Bentancur (79, Arthur), Rabiot, Cuadrado – Ramsey (79, Bernardeschi), Kulusevski (56, Dybala), Morata. Antrenor: Andrea Pirlo.

A câştigat echipa mai puternică

La finalul meciului de la Kiev, antrenorul gazdelor, Mircea Lucescu, a recunoscut supremaţia campioanei Italiei şi s-a arătat mulţumit de evoluţia elevilor săi, în ciuda rezultatului nesatisfăcător.

„A câştigat echipa mai puternică şi mai experimentată. Din punct de vedere tehnic ei sunt la alt nivel. Noi am făcut două greşeli din cauza lipsei de experienţă. Am primit două goluri, dar am fi putut juca mai bine în apărare. Poate că meritam şi noi să marcăm un gol, dar în general Juventus a fost mai bună şi victoria este meritată. Una peste alta, sunt mulţumit de evoluţia noastră, dar nu şi de greşeala din minutul 46. Acel gol a schimbat totul”, a spus la finalul meciului Mircea Lucescu.

Tehnicianul român a menţionat că echipa ucraineană se va pregăti acum pentru următorul meci de campionat.

„Acum trebuie să ne concentrăm pe următorul meci de campionat şi pe deplasarea de la Ferencvaros. Juventus şi Barcelona sunt echipe de alt nivel. Noi trebuie să câştigăm experienţă, este important pentru jucătorii tineri. Organizarea jocului nostru în acest meci îmi dă speranţa unui viitor frumos al acestei echipe”, a încheiat tehnicianul român.

Înaintea meciului, Lucescu s-a îmbrăţişat cu Andrea Pirlo, antrenorul lui Juventus. Pirlo a debutat ca fotbalist profesionist în 1995, la Brescia, pe vremea când Mircea Lucescu era antrenorul echipei. Ulterior, cei doi s-au întâlnit la Inter, unde Lucescu a fost antrenor câteva luni.

„O luăm pas cu pas. Azi a fost important să avem un joc solid. Puteam să ne folosim mai bine şansele create în prima repriză, dar am reuşit să spargem gheaţa la începutul reprizei a doua, iar după aceea am controlat jocul mult mai bine“, a declarat Pirlo, aflat la debutul său ca antrenor în Liga Campionilor

Meciul de la Kiev, desfăşurat în faţa a circa 15.000 de spectatori, a fost arbitrat de o brigadă din România, cu Ovidiu Haţegan la centru, Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, arbitri asistenţi, în timp ce Sebastian Colţescu a fost al patrulea oficial.

Citeşte şi: „Minunea Blondă”, îngerul păzitor al Ştiinţei. Doi ani de la dispariţia marelui Ilie Balaci

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS