18.3 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSilviu Bogdan scotoceşte ţara după viitori fotbalişti. Vezi cu ce „capturi“ se mândreşte!

Silviu Bogdan scotoceşte ţara după viitori fotbalişti. Vezi cu ce „capturi“ se mândreşte!

-

Universitatea Craiova întâlneşte vineri, de la ora 21.00, în la Piteşti, pe FC Argeş, într-o partidă contând pentru etapa 5 din Liga 1. GdS a prefaţat acest meci cu Silviu Bogdan, fostul conducător al Centrului de Copii şi Juniori al Ştiinţei, în prezent manager sportiv independent. Întâlnirea a avut loc la biroul fostului arbitru, care deţine o colecţie impresionantă de tricouri ale unor fotbalişti mari şi a unora în devenire

„Meciul cu FC Argeş este foarte important. Nici ei nu sunt într-o formă bună, impactul de la Liga a II-a în Liga 1a fost foarte puternic şi se vede. Nu cred că vor fi probleme, dar trebuie tratat cu mare atenţie. Nu au cum să nu fie concentraţi băieţii noştri, pentru că ei ştiu că sunt pe primul loc şi vor să se menţină. Nu sunt probleme medicale, aşa cum se întâmplă la alte echipe, iar asta contează mult. Eu cred că echipa s-a maturizat după cele petrecute în ediţia trecută şi după episodul din Georgia, aşa că sunt optimist. Este foarte important ca în meciurile ‘cheie’ să nu mai clachezi, aşa cum s-a întâmplat cu CFR Cluj. Echipa a crescut în fiecare an din punct de vedere sportiv. Locul doi nu l-am mai obţinut niciodată, iar locul 1 ar trebui să-l adjudecăm curând“, a spus Silviu Bogdan.

Are o colecţie impresionantă de tricouri la biroul din centrul Craiovei

„Peisajul“ în care a fost realizat dialogul ar uimi orice iubitor de fotbal. Pereţii biroului sunt ticsiţi de tricouri ale unor coloşi din fotbalul mondial, dar şi al unor jucători preocupaţi să-şi clădească un nume în tricoul Universităţii Craiova, în primă fază. Asta în timp ce biroul sau glafurile geamurilor găzduiau multe trofee, unele personale, legate de arbitraj, dar şi numeroase fanioane importante, legate de istoria Maximei.

„Am reuşit să strâng câteva tricouri ale unor fotbalişti foarte valoroşi din fotbalul românesc şi fotbalul mondial. Aceste tricouri le-am primit de la prieteni foarte buni şi le mulţumesc pe această cale şi îi asigur că sunt puse la loc de cinste. De asemenea, pe pereţi se regăsesc şi tricourile copiilor mei legitimaţi la Universitatea Craiova, dar şi a altor juniori crescuţi şi de mine, care joacă la alte echipe din Liga 1. Mi-am pus amprenta asupra lui Mihăilă, Screciu, Borţa, Vlădoiu, Şerban, Baiaram, Vali Constantin, Andrei Vlad. Acest salt a fost făcut cu ajutorul lor şi al părinţilor, al clubului şi antrenorilor. Am făcut o muncă în echipă, altfel nu reuşeam şi nu-i vedeam la nivelul la care sunt ei acum. În fotbal vezi foarte mulţi jucători talentaţi, dar, din păcate, nu toţi sunt sprijiniţi pentru a ajunge în fotbalul mare.

Gândiţi-vă că Mihăilă este unul dintre juniorii care au venit mai târziu la noi, la echipă, din mai multe motive. Unii spuneau că nu duce fizic, că nu ştiu ce… dar cuvântul meu a fost hotărâtor. Noi am câştigat finala pe ţară, la Liga Elitelor, în dauna lui Dinamo, cu Mihăilă în echipă. Mangia l-a văzut abia în semifinala de la juniori. Trebuie să faci şi performanţă, că altfel nu poţi să scoţi jucători. Unii dintre juniorii amintiţi mai sus au făcut saltul de la juniori direct la prima echipă. Au sărit peste echipa a doua a clubului, dar asta pentru că au avut valoare. Sunt copii foarte buni în România, dar, repet, dacă nu faci un front comun nu poţi să reuşeşti“, a menţionat Silviu Bogdan.

„Silviu, eu l-am adus pe Vali la Craiova, dar nu pentru atletism“

Acesta şi-a amintit de o situaţie hazlie şi jenantă oarecum care l-a avut în prim plan pe Valentin Mihăilă, perla Craiovei.

„Să vă spun şi o glumă. Când l-am adus pe Mihăilă la Craiova, primele antrenamente au fost în Parcul ‘Nicolae Romanescu’. Tatăl său, care mi-e prieten foarte bun, mi-a zis aşa: ‘Silviu, eu l-am adus pe Vali la Craiova, dar nu pentru atletism. Unde sunt terenurile de fotbal?’. I-am răspuns: ‘Ai încredere în mine, că vom ajunge şi acolo. Acum astea sunt condiţiile’.

Îmi doresc foarte mult să se mai construiască baze sportive în cartiere. Mi-aş dori ca viitorul primar, indiferent cine va fi sau ce culoare va reprezenta, să faciliteze crearea sau dotarea bazelor sportive în cartiere. Să fie terenuri de fotbal, de handbal, de baschet, de orice sport. Acum lipsesc sau sunt într-o stare deplorabilă. Dacă mi se va cere ajutorul în acest sens, mă pun la dispoziţie necondiţionat. Avem stadionul de atletism, care este minunat, stadionul de fotbal, dar ca să ajungi să activezi acolo avem nevoie de baze sportive şi în cartiere şi totul să fie gratuit“, a spus Silviu Bogdan.

Screciu şi Ivan, transferuri de „suflet“

Silviu Bogdan a punctat că nu prea este de acord cu „repatrierile“, dar că are încredere mare în Screciu şi Andrei Ivan.

„Avem cazul Screciu, care nu s-a adaptat în Belgia şi ăsta este adevărul. Dar el a avut şi o perioadă nefastă, cu accidentări. Când am fost odată la el, am văzut Standard Liege cu Genk, apoi am ieşit la masă cu el şi cu Răzvan Marin. Ultimul îmi povestea că primele 6 luni în Belgia sunt foarte importante. Pentru Vlad, cele 6 luni au fost cu probleme. Meciul văzut s-a încheiat 1-1, dar golurile au fost marcate aproape de minutul 90. Până atunci s-a jucat de la o poartă la alta, într-un ritm alert. În Belgia, dacă nu poţi să alergi pe toată durata meciului, nu poţi să faci faţă.

Dacă mă întrebaţi, eu nu sunt de principiu să readuc jucătorul înapoi. La Screciu şi Ivan, conducătorii Universităţii Craiova s-au gândit că sunt jucători crescuţi aici, că le cunosc potenţialul, dar cred că este şi o chestie sufletească. Ei cred în continuare în aceşti tineri, şi eu la fel. Îşi vor reveni şi există şansa să poţi să-i vinzi din nou. Important este să joace“, a comentat Silviu Bogdan.

Se mândreşte cu „capturile“ sale

Întrebat cum de a reuşit să colecţioneze toate tricourile etalate în biroul său, Silviu Bogdan ne-a explicat cu zâmbetul pe buze cum a reuşit fiecare „captură“.

„Pe acest perete central am toţi jucătorii de la şcoala mea de fotbal, care au jucat sau joacă în Liga 1. Vlădoiu, Borţa, Screciu, Baiaram, Vali Constantin, Andrei Vlad. Ţin foarte mult la un tricou, la cel al lui Radu Boboc, de la Viitorul. L-am vrut atunci la şcoala mea, dar l-am sfătuit să meargă la Hagi, că noi nu aveam condiţii bune atunci. Am tricoul de la naţionala de tineret a lui Andrei Ivan, de la Campionatul European, cu toate semnăturile jucătorilor. Deţin şi un tricou al lui Silviu Lung junior de la echipa naţională.

Mai am tricoul Craiovei Maxima când a plecat la Kaiserslautern la meciul de Old Boys, cu semnăturile vechilor fotbalişti. Astăzi (joi – n.r.) am completat colecţia. Am primit un cadou frumos de la căpitanul nostru de la ultimul titlu câştigat de Universitatea Craiova, Adrian Popescu. Are o semnificaţie aparte pentru mine. Mi-aş fi dorit să am tricourile lui Ilie Balaci, Tilihoi, Donose, Ţicleanu – care a fost idolul meu din copilărie, Aurică Beldeanu, Nae Ungureanu, Silviu Lung, Sorin Cârţu, Cămătaru. I-am întrebat când am avut ocazia, dar nu mai are nimeni niciun tricou. Pentru noi toţi, Craiova Maxima a fost foarte importantă“, a spus Silviu Bogdan, trecând la „greii“ care au scris istorie în alte campionate.

„Am tricoul lui Gică Craioveanu de la Campionatul Mondial. Şi tot el mi l-a făcut rost şi pe cel al lui David Silva, dar şi pe cel al lui Zidane. De tricoul lui Zidane mă întreabă mereu, dar i-am zis că e ok, iar când o să mi-l ceară, o să fie biroul închis (râde – n.r.). Doru Văetiş, fostul maseur personal al lui Gică Popescu, Dumnezeu să-l odihnească!, mi-a dat tricoul lui Figo. Cred că este unul dintre cele mai valoroase, pentru că a fost purtat de Figo la aniversarea Barcelonei de 100 ani. Tot el mi-a donat tricourile lui Gică Popescu de la Lecce şi cel de la Galatasaray.

Mai am tricoul lui Mutu, dar de la Târgu Mureş. Mie mi-a plăcut foarte mult Mutu, pentru că l-am arbitrat de multe ori pe când era copil. Şi pe Rădoi, Neaga la fel. Mai am tricoul lui Adrian Ilie, primit de la tatăl său, nea Marcel. Am tricoul lui Chivu de la meciul României cu Bosnia de aici, de la Craiova. Am primit şi tricoul lui Alex Mitriţă, de la New York City, pe care mi l-a adus Ovidiu Ioaniţoaia din SUA. Mai am tricoul lui Maradona, pe care mi l-a dat, de asemenea, Ovidiu Ioaniţoaia“, a completat Silviu Bogdan.

Vrea să participe doar la proiecte seriose

Întrebat cum a fost trecerea de la arbitraj la munca conducător de academie şi, mai nou, de cea de impresar, chiar dacă nu-i place termenul, Silviu Bogdan a spus că toate sunt frumoase şi grele.

„La arbitraj trebuie să munceşti mult, să pleci de foarte de jos. Când am început eu arbitrajul în 1987 a fost foarte greu. Am prins meciurile de dinainte de Revoluţie…. După 1990 nu te mai înţelegeai cu minerii, arbitrai greu, sub presiune şi trebuia să treci peste momentele astea. Când ajungi la Liga a 2-a, vrei la prima şi tot aşa. La academie, trebuie să-ţi placă, să te sacrifici, altfel nu faci nimic. Stăteam plecat de acasă de dimineaţa şi până seara. Urmăream toate meciurile şi aveam grijă de tot. Organizam selecţii, auzeam de vreun copil din ţară plecam imediat să-l văd, că altfel mi-l sufla alt club.

Asta m-a ajutat să fac trecerea la managerul sportiv de astăzi. Sigur că sunt şi nereuşite. Spre exemplu, Ajax-ul are o rată de succes de 50%. Cu jucătorii aceştia acoperă însă şi rata de insucces şi au şi rezultatele dorite, inclusiv financiar. M-aş implica din nou într-o academie, dar să fie totul făcut de la A la Z. Să fie un director tehnic, care să traseze sarcinile antrenorilor, nu să lucreze fiecare după ce ştie sau din ce a jucat. Un astfel de om ar fi Dumitru Barbu, pe care-l respect foarte mult şi am şi lucrat cu el la Universitatea. Altul a fost Ciprian Urican, cu care am lucrat foarte bine. Ţâcă Zamfir, la fel. Îi chemam pe cei din Maxima să-şi spună părerea vizavi de vreun jucător. Eu am ţinut cont tot timpul de „ochiul specialistului“, a afirmat Silviu Bogdan.

„În viitorul apropiat este posibil să încep iarăşi munca într-un club. Au fost discuţii, oferte, dar nu le-am dat curs, pentru că nu am găsit acolo ceea ce mi-aş fi dorit. Pe termen lung, vreau să mai găsesc un Mihăilă, un Baiaram, Vlădoiu, Screciu… Acum relaţionez cu familiile câtorva copii din nişte comune din România. Proiectul meu este pe termen lung. Ca să ajungă la maturitate îţi trebuie răbdare. Investitorii trebuie să înţeleagă că nu poţi să scoţi un jucător peste noapte. Şi trebuie să-i creşti în spiritul clubului, adică să fie mai micuţi. Altfel, cei veniţi peste noapte nu au prea reuşesc şi o spun din experienţă“, a încheiat Silviu Bogdan.

Citeşte şi: FC Argeş – „U“ Craiova / Cristiano Bergodi: „Nu trebuie să lăsăm garda jos!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:15:59

Costel Gîlcă și Alex Crețu au prefațat meciul Farul...

Farul Constanța și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS