10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 2 / Mihai Ianovschi: „Am demonstrat că avem un grup unit şi frumos“

Liga 2 / Mihai Ianovschi: „Am demonstrat că avem un grup unit şi frumos“

Antrenorul formaţiei CSM Slatina, Mihai Ianovschi, a răsuflat uşurat după succesul înregistrat sâmbătă, pe teren propriu, în faţa echipei Fotbal Comuna Rece. Partida a contat pentru etapa 4, iar golurile au fost marcate de Marian Manea (’31) şi Ianis Stoica (’80).

„Prima victorie a venit mai greu decât am fi crezut. Am aşteptat patru meciuri ca să luăm primele trei puncte. Dar, aşa cum le-am spus şi băieţilor, cu răbdare lucrurile uşor, uşor se vor aşeza. Am avut multe momente bune de joc. Bucuria cea mai mare este redată de faptul că nu am primit gol. Am reuşit, într-un final, să rezolvăm problemele din defensivă, chiar dacă au fost momente şi când adversarii ne-au dominat şi eram într-o situaţie delicată. Aşa cum am spus la prima etapă, când vom rezolva problema defensivă, lucrurile din ofensivă se vor aşeza de la sine. Acest lucru s-a dovedit astăzi (sâmbătă – n.r.), când am marcat două goluri, unul din fază fixă, celălalt din acţiune. Această victorie ne dă liniştea necesară pregătirii meciurilor următoare“, a spus tehnicianul, conform pagiinii de Facebook a grupării de pe malul Oltului.

Mihai Ianovschi: „Echipa a arătat o atitudine mai bună“

Mihai Ianovschi a admis că evoluţia echipei sale a fost oscilantă. A remarcat însă faptul că s-a regrupat şi a avut atitudinea potrivită în momentele grele.

„Aşa cum am început campionatul, aşa îl şi continuăm: cu mulţi jucători tineri, care nu sunt trecuţi prin focurile Ligii 2. Este normal să apară şi momente de cădere într-un joc, să te domine şi adversarul. Recea a apelat foarte mult la mingea lungă, la un joc de uzură. Este normal să apară anumite greşeli, când frecvenţa de acţiune este mare. Am avut un joc deschis, nu ne-am apărat şi am încercat să ne impunem stilul.

Pentru mine este îmbucurător că echipa a arătat o atitudine mai bună. Ianis Stoica era un jucător care avea nevoie să înscrie. Asta pentru că în primele trei jocuri a avut multe situaţii bune, dar nu a făcut-o. La jucătorii tineri se mai întâmplă să apară momente şi situaţii de genul ăsta. Dar eu nu am remarcat niciodată jucători, ci grupul. Iar astăzi am demonstrat că avem un grup unit, frumos, care poate face lucruri frumoase la nivel de Liga 2“, a încheiat Mihai Ianovschi.

Liga 2, etapa 4

Sâmbătă, 19 septembrie: CSM Slatina – Comuna Recea 2-0, Concordia Chiajna – Pandurii Târgu Jiu 4-0, CS Mioveni – Metaloglobus Bucureşti 0-1, Farul Constanţa – Gloria Buzău 2-2, CSM Reșița – ASU Poli Timișoara 0-0, Ripensia Timișoara – Aerostar Bacău 2-0, Rapid – Turris Turnu Măgurele 1-1.
Duminică, 20 septembrie: Viitorul Pandurii Târgu Jiu – FCU Craiova 2-4.
Luni, 21 septembrie – ora 18.00: Csikszereda Miercurea Ciuc – Petrolul Ploieşti.
Marţi, 22 septembrie – ora 19.00: Universitatea Cluj – Unirea Slobozia.

Clasament:

1.FCU 10 puncte (golaveraj 11:5)
2.Rapid 10 (9:3)
3.Chiajna 8 (9:3)
4.ASU Poli 8 (3-1)
5.Farul 7 (6:5)
6.Petrolul 6 (10:2)
7.Călărași 6 (5:2)
8.Buzău 6 (5:4)
9.ACS Viitorul 6 (9:11)
10.Turris 5 (8:4)
11.Metaloglobus 5 (4:3)
12.Csikszereda 4 (2:1)
13.Slobozia 4 (2:3)
14.Reşiţa 4 (1:4)
15.’U’ Cluj 3 (2:3)
16.Mioveni 3 (0:1)
17.Slatina 3 (3:6)
18.Ripensia 3 (3:9)
19.Bacău 0 (0:5)
20.Recea 0 (3:10)
21.Pandurii 0 (1:11)

Citeşte şi: Serie A / Napoli, învingătoare la Parma. Vezi rezultatele din weekend şi situaţia la zi!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS