14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalValentin Mihăilă: Îmi doresc să marchez la fiecare meci!

Valentin Mihăilă: Îmi doresc să marchez la fiecare meci!

Mijlocaşul formaţiei Universitatea Craiova, Valentin Mihăilă, se află în cantonamentul României U21, pentru o dublă acţiune din cadrul preliminariilor Euro 2021. Naţionala de tineret întâlneşte vineri, 4 septembrie, pe Finlanda U21, şi marţi, 8 septembrie, pe Malta. Ambele meciuri se vor desfăşura în deplasare, de la ora 19.00 (Pro TV). „Ţintă“ a acordat un interviu pentru site-ul oficial al FRF, în care a vorbit despre evoluţiile sale de la echipa de club şi despre munca prestată sub tricolor.

-Ce înseamnă pentru tine să joci la echipa naţională?

-Este o mândrie să faci parte din lotul echipei naţionale. De când eşti mic îţi doreşti să ajungi aici şi te simţi mândru că eşti român atunci când auzi imnul. Sper să vin în continuare şi să-mi ajut echipa.

-Ce simţi când îţi cântă imnul?

-Este un sentiment frumos, pe care-l trăieşti doar la echipa naţională, simţi că poţi ajuta ţara cu ceva şi te simţi mândru că eşti român.

Valentin Mihăilă: „Ne simţim ca o familie aici“

-Tu reprezinţi noua generaţie. Este România U21 o familie, chiar dacă au plecat unii jucători şi au venit alţii?

-Da! Chiar dacă acum s-a schimbat şi selecţionerul, ne simţim ca o familie aici. De fiecare dată când vin la echipa de tineret sunt foarte fericit, pentru că am nişte colegi minunaţi aici, ne înţelegem foarte bine cu toţii şi sper ca pe viitor să avem rezultate la fel de bune.

Vrea să „aresteze“ şi mingea din Finlanda

-Cât de mari vor fi şansele de calificare dacă vom câştiga aceste două meciuri?

-Pentru mine, şansele de calificare sunt foarte mari. Am arătat că suntem o echipă foarte bună. Şi în meciul tur cu Finlanda i-am învins cu 4-1, am arătat că suntem o forţă şi sper să ne calificăm. Eu, unul, cred foarte mult în asta.

-Apropo de meciul tur, vei reuşi să marchezi din nou în poarta finladezilor? Atunci ai marcat de trei ori…

-Da! Îmi doresc să marchez la fiecare meci pe care-l joc. Iar dacă nu o fac, sper să-mi ajut echipa cu un pas de gol, cu un penalti scos, iar dacă echipa ia cele trei puncte sunt fericit.

-Ai păstrat mingea? Ştiu că ai luat-o după meciul de la Voluntari.

-Da, o am acasă, este bine pusă. Sper să o iau şi în retur.

„Trebuie să muncesc foarte mult în continuare“

-Când faci pasul la naţionala mare? Ce trebuie să faci să ajungi acolo şi dacă te gândeşti la asta?

-Mereu mă gândesc, vă daţi seama. Ca orice fotbalist…. Trebuie să muncesc foarte mult în continuare. În ultima perioadă nu am avut jocuri foarte bune individual, încă sunt necopt, ca să spun aşa. Trebuie să prind mai multă experienţă şi o să ajung şi acolo.

-Ce coleg de la naţionala de tineret ai lua la Craiova, ca să vă ajute să luaţi titlul?

-Nu ştiu, sunt foarte mulţi şi foarte buni. Eu mă înţeleg bine cu Andrei Ciobanu, Radu Boboc şi i-aş lua cu mine la Craiova.

-Eşti cel mai rapid jucător din Liga 1, ai întâlnit vreun adversar care să te facă să crezi că ţine pasul cu tine?

-Nu ştiu dacă sunt cel mai rapid, dar, oricum, colegul Cristi Bărbuţ este un jucător foarte rapid. Nu am făcut o întrecere pe 50 sau 100 de metri, dar poate că o vom face la un moment dat.

-Îi faci cadou un gol lui Mutu la debutul într-un meci oficial la tineret?

-Îmi doresc să înscriu la fiecare meci, dar nu contează cine marchează, importante sunt cele trei puncte.

Citeşte şi: Șoc în Bănie. Membrii conducerii Universității Craiova, testați pozitiv

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS