14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAlexandru Cicâldău: Am demonstrat că suntem cei mai buni

Alexandru Cicâldău: Am demonstrat că suntem cei mai buni

Cel mai bun marcator al Științei în acest sezon, Alexandru Cicâldău, și-a trecut numele pe lista marcatorilor și în această seară, la Iași. Jucătorul Craiovei a înscris în minutul 15 din penalti și a ajuns la 9 reușite în tricoul alb-albastru.

Internaționalul a vorbit despre victoria de la Iași și consideră că echipa Universității este foarte puternică în acest moment.

„Am început foarte bine meciul și am înscris rapid de trei ori. Am făcut una dintre cele mai bune reprize ale noastre din acest campionat. Însă, începutul părții secunde nu a fost așa cum ne așteptam. Am primit două goluri și puteam risca să nu plecăm cu toate cele trei puncte. Dar pe final am demonstrat că suntem cei mai buni și mă bucur pentru victorie“, a declarat Alexandru Cicâldău.

Întrebat și despre duelul de foc cu CFR Cluj, de săptămâna viitoare, acesta a răspuns: „Vom juca cu echipa campioană, în ultimul meci din sezonul regulat. Vom trata acea partidă ca pe oricare alta, iar gândul nostru va fi să obținem toate cele trei puncte și să îi egalăm“.

Citește și / Corneliu Papură: Avem trei victorii la rând, iar acum ne gândim la CFR

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS