19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAdi Nedelea şi ajutoarele sale i-au premiat pe Leii Sudului

Adi Nedelea şi ajutoarele sale i-au premiat pe Leii Sudului

-

Miercuri seară a fost rândul micuţilor de la clubul Leii Sudului să-şi primească plăsuţele cu cadouri. Cum Moş Crăciun a avut ceva de alergat în aceste zile, amfitrionul banchetului de final de an, antrenorul Adrian Nedelea, s-a încărcat şi cu sarcina de a premia grupele de juniori pe care le pregăteşte de trei ani. Din fericire, tehnicianul a avut ajutoare de nădejde.

Mai exact oameni de fotbal cu care a fost coleg sau a colaborat şi cu alte ocazii. Intră în discuţie Rică Neaga, antrenorul secund al Universităţii Craiova, pe care l-a avut coleg la FC Argeş.

De mare ajutor a fost şi Victor Naicu. Acesta este un tehnician deţinător de licenţa Pro UEFA, cu o vastă experienţă inclusiv ca fotbalist. Naicu este un apropiat al clubului Leii Sudului şi mentorul lui Adi Nedelea.

Al treilea prieten prezent activ la premierea puştilor a fost Silviu Bogdan. Nimeni altul decât fostul conducător al cluburilor juvenile Viitorul Ştiinţa şi Centrul de Copii şi Juniori al Universităţii Craiova.

Oaspeţii de seamă, bucuroşi

La rândul lor, cei trei invitaţi de seamă au mulţumit pentru invitaţia primită şi au oferit câteva sfaturi părinţilor.

„Îi mulţumesc lui Adi pentru invitaţia făcută. Am venit cu drag pentru acest om, alături de care am petrecut doi ani minunaţi la FC Argeş. Am un sfat pentru părinţi. Asta pentru că am şi eu un puşti ca aceşti copii minunaţi ai dumneavoastră: lăsaţi-i să crească natural. Să nu îi influenţaţi în niciun fel, pentru că în momentul de faţă, pentru ei, fotbalul este doar o joacă. Drumul până la ajunge mare fotbalist este foarte lung“, a declarat Rică Neaga.

„E o plăcere de fiecare dată când vin printre voi. Vreau să vă felicitpentru munca depusă anul acesta, încununată cu câştigarea unui prim trofeu. Şi mă refer la cel pe care l-aţi obţinut la Severin, în dauna unor grupări cu state vechi şi cu pretenţii mari. Felicit părinţii, deoarece cea mai bună investiţie este cea făcută în copii“, a punctat Victor Naicu.

„Acum 10 ani am demarat şi eu un proiect la nivel de oraş. A fost cu mult mai puţini copii decât văd aici, acum. Îi felicit pe părinţi, pentru că au ales o şcoală de fotbal condusă de un om cu suflet bun. În prezent coordonez un proiect foarte mare, la nivel de România. Deci vorbim de mii de copii şi cu siguranţă o să fiu cu ochii şi pe voi. O să vă sprijin juniorii să ajungă cât mai sus“, a declarat Silviu Bogdan.

„Ne bucurăm că avem o familie frumoasă“

Antrenorul grupelor de juniori de la Leii Sudului, Adi Nedelea, s-a declarat mulţumit de realizările din acest an. Acesta a punctat că marele câştig îl reprezintă grupul şi că speră ca în viitor să ofere Universităţii Craiova fotbalişti importanţi.

„Leii Sudului petrec, este o zi de sărbătoare şi ne bucurăm că avem o familie frumoasă. Scopul nostru este să descoperim copiii talentaţi şi să-i propunem în primul rând cluburilor de lângă noi. Ţinta noastră este să dăm jucătorii la Universitatea Craiova. Mi-aş dori să găsim aici un nou Rică Neaga, un fotbalist extraordinar, acum secund la Universitatea, alături de un mare antrenor, Victor Piţurcă. Prezenţa lui Rică Neaga înseamnă enorm pentru aceşti copii. Avem juniori foarte talentaţi, drept dovadă fiind rezultatele înregistrate aici, pe plan local, în competiţiile organizate de AJF Dolj“, a spus Adi Nedelea.

Acesta a avut şi un mesaj pentru părinţii juniorilor săi:

„De foarte multe ori părinţii uită de competiţia sportivă şi îi mai ceartă, pun presiune pe ei, ceea ce nu-i benefic deloc. Ei percep fotbalul ca pe o joacă, iar cu trecerea anilor se va transforma în fotbal adevărat, deci este nevoie de răbdare“.

Componenţa grupelor de juniori de la clubul Leii Sudului

Grupa de juniori G (copii născuţi în anii 2013/2014): Patrick Conea, Victor Firănescu, Denis Tudorache, Mihai Vlăduţescu, Denis Lăpăduş, David Cimpoeru, Bubu Vesa, Kevin Ciulea, Luca Stancu, Melissa Petrescu, Ianis Sîrbu.

Grupa de juniori F (2011): Mihai Dumitrescu, Alex Petrescu, Lucas Staicu, David Ionescu, Iovan Petru, Sebastian Glăvan, Radu Anghel, Bogdan Ionescu, David Brătan.

Grupa de juniori E (2009/2010): Daniel Măciuceanu, Alex Nicolae, Roberto Oproiu, Vlad Firănescu, Alessandro Vană, David Bufteanu, Darius Tiţu, Nicolas Coicea, Edi Uţă, Dario Sterie, Nicolas Bucureanu, Adrian Anghel, Cătălin Ghiţă, Dragoş Băluţă, Mircea Trăistaru, Andrei Stănculescu.

Grupa de juniori D (2007/2008): Mihnea Mirea, Mathia Ticu, Edy Căldare, Mario Căldare, Flavius Brînduşe, Patrick Voica, Vlavius Chera, Robert Rădulescu, Emil Chiciu, Maldini Filip, Amantino Andreescu, Francesco Ciuciu, Vlad Izvoranu, Andrei Spiridonescu. Antrenor: Adi Nedelea, Sorin Nedelea.

Citeşte şi: Antrenorul alb-albaştrilor, Cătălin Popescu, vine la „Repriza de Sud“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

(VIDEO) Ceremonia lopeții, la Spitalul Regional. Olguța a venit...

Astăzi a avut loc ceremonia de „spargere a solului”...

ȘTIRI GdS