10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAlexandru Mitriţă, despre SUA, „U“ Craiova şi echipa naţională

Alexandru Mitriţă, despre SUA, „U“ Craiova şi echipa naţională

Convocat din nou la echipa națională a României de selecționerul Cosmin Contra, Alexandru Mitriță a oferit un interviu pe site-ul FRF. A vorbit despre viața în SUA, cum sunt antrenamentele și cum s-a adaptat după zborul extrem de lung până la București. Mijlocașul celor de la New York City a făcut o comparație între jocul nordicilor și cel al tricolorilor, precizând că România are „șanse mari să se bată cu oricine“.

„Mi-a fost foarte greu să stau fără câini“

„Piticul atomic“ a mărturisit ce l-a afectat în mod special prin mutarea în SUA şi a punctat că şi-ar dori să aibă băieţi, ca să-i poată da la fotbal.

„Îmi doresc să am cât mai mulţi băieţi să îi dau la fotbal. Chiar dacă nu sunt talentaţi, îi voi forţa să joace fotbal”, a declarat Mitriţă. „Mi-a fost foarte greu să stau fără câini, chiar iubesc în general animalele. Nu s-a putut cu acest drum foarte lung şi am zis să îmi cumpăr unul nou. Am cumpărat unul în America şi am zis că la fiecare echipă la care mă voi duce, dacă voi mai pleca undeva, o să îmi cumpăr un câine în fiecare ţară”.

„Nu este uşor să zbor atât de mult. În rest, e mult mai bine decât data trecută când am venit la naţională, mă simt mult mai bine. Tot ce trebuie să fac este să mă antrenez, să mă odihnesc foarte bine, să mănânc. Eu cred că odihna e cea mai importantă”, a mai spus Alex Mitriță.

Mitriță, despre antrenamentele la New York City

Fostul jucător al Craiovei spune că nu există diferenţe între antrenamentele pe care le face în SUA şi cele pe care le făcea în România.

„La Craiova, cu Mangia, făceam numai antrenamente cu mingea, cu posesia. În America e la fel, doar antrenamente tehnico-tactice, cu mingea, şi nu se face niciodată pregătire fizică”, a spus Mitriţă.

Despre meciul România – Norvegia

Întrebat despre meciul România – Norvegia, Mitriţă a spus:

„Nordicii sunt diferiţi faţă de noi, au un joc foarte puternic pe minge lungă, sunt foarte înalţi, sunt foarte masivi. Noi avem un joc diferit faţă de ei, suntem mai mingicari, pot să spun aşa, o echipă care ştie foarte bine cu mingea, suntem foarte bine pregătiţi tactic şi avem şanse mari să ne batem cu oricine”, a spus acesta, care se tachinează cu Anton Tinnerholm, colegul său suedez de la NY:

„El zice de România că nu are nicio şansă, eu zic că ei nu au nici o şansă, glume ca între colegi”.

În luna octombrie, tricolorii vor disputa două partide, după cum urmează:
Insulele Feroe – România, 12 octombrie, ora 19:00, stadion Tórsvøllur (Torshavn)
România – Norvegia, 15 octombrie, ora 21:45, Arena Națională (București)
Clasamentul grupei F: 1. Spania 18 puncte (golaveraj 17-3), 2. Suedia 11 (13-8), 3. România 10 (13-7), 4. Norvegia 9 (11-8), 5. Malta 3 (2-13), 6. Feroe 0 (3-20).
*La EURO 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.

Citeşte şi: Gladiatorii lui Torcea au făcut prăpăd la medalii în Ardeal

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS