11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRomânia nu va mai avea participante în Liga Europa din 2021

România nu va mai avea participante în Liga Europa din 2021

UEFA a înfiinţat o nouă competiţie continentală organizată la nivel de club – UEFA Europa Conference League. Aceasta va fi a treia competiție intercluburi, după UEFA Champions League și Europa League. Odată cu înfiinţarea acesteia, mai multe cluburi din Europa vor avea şansa de a participa în competiţiile de pe continent.

UEFA Europa Conference League va lua startul în anul 2021. Partidele se vor disputa în zilele de joi şi vor începe la 19:45 şi la 22:00, ora României. Vor fi opt grupe a câte patru echipe, iar ocupanta primului loc va merge direct în optimi. Echipele de pe locul 2 vor juca în 16-imi unde se vor duela cu opt echipe de pe locul 3 din Europa League.

De menţionat faptul că şi formatul Europa League va fi modificat. Dacă până în prezent în grupele acestei competiţii participau 48 de echipe, din 2021 vor lua startul doar 32.

Din România, în turul I preliminar al UEFA Europa Conference League vor intra echipele de pe locurile 2 şi 3, dar şi câştigătoarea Cupei României. Campioana ţării va continua să participe în primele faze ale Ligii Campionilor.

Astfel, România va pierde locurile de Europa League, în a doua competiţie europeană urmând să se califice doar echipe din primele 15 ligi. România se află în acest moment pe locul 30 în clasamentul UEFA.

Citeşte şi: LPF a anunţat echipa etapei a 10-a din Liga I

Articol scris de Tibi Cocora

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS