3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPandurii Takahashi şi Kim au prefaţat meciul cu Metaloglobus

Pandurii Takahashi şi Kim au prefaţat meciul cu Metaloglobus

Formaţia olteană Pandurii Târgu Jiu întâlneşte sâmbătă, de la ora 11.00, în deplasare, pe Metaloglobus Bucureşti, în etapa a 7-a din Liga a II-a. Despre această partidă extrem de importantă au vorbit, în cadrul unei conferinţe de presă, jucătorii Kazuki Takahashi şi Hery Du Ho Kim, pe care o prezentăm în format video.

Kazuki Takahashi:

„Am venit aici de aproximativ două luni, m-am antrenat constant cu echipa dar nu am putut juca în primele cinci meciuri oficiale din acest sezon. Acum în sfârşit pot juca, am debutat la ultimul meci dar nu am reuşit să câştigăm acest meci, deşi ne doream să luăm cele trei puncte.

Ne pregătim acum mai bine pentru meciul de sâmbătă cu Metaloglobus şi trebuie să luăm cele trei puncte. Cred că toată lumea se gândeşte la acelaşi lucru, să încercăm să luăm cele trei puncte şi de aceea trebuie să luptăm şi să aducem cele trei puncte la Târgu Jiu.
Mă gândesc că fiecare meci e foarte important pentru noi şi fiecare punct poate face diferenţa atunci când campionatul se va încheia. De aceea trebuie să fim cencentraţi la fiecare meci şi trebuie să ne luptăm pentru fiecare punct. Poate acesta va face diferenţa între a rămâne în Liga 2 sau a retrograda.

Am jucat înainte în Spania şi în Finlanda, dar aici în România se pune mai mare accent pe pregătirea fizică şi pe intensitate. Au trecut şase meciuri în care nu s-au luat trei puncte, deci nu stăm foarte bine, trebuie să încercăm să dam tot ce e mai bun pe teren pentru a lua cele trei puncte la meciul cu Metaloglobus. Pentru mine este un meci important pentru că la adversari joacă şi un fotbalist japonez şi îmi doresc să câştig în faţa sa la acest meci. Joc prima dată aici împotriva unui japonez aşa că este un meci special pentru mine”.

În privinţa lui Kim, acesta ştie limba română.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS