13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova II s-a impus categoric în fața echipei ACS Energeticianul

„U“ Craiova II s-a impus categoric în fața echipei ACS Energeticianul

Echipa secundă a Universității Craiova s-a impus cu 3-1 în amicalul susținut sâmbătă, pe stadionul „Extensiv“, în fața formației ACS Energeticianul.

Trupa lui Adrian Iencsi a deschis scorul încă din primele minute, după ce Robert Petre a finalizat cu dreptul din interiorul careului de 16 metri (’10, 1-0).

Jocul s-a echilibrat pe parcurs, iar oaspeții au ratat o ocazie foarte mare cu poarta goală, în minutul 30. 

La reluare, oltenii și-au dublat avantajul în minutul 73, pe fondul unui joc controlat în totalitate. Trașcă l-a învins pe Tudose din poziție de unul la unu, iar din acel moment oaspeții au ieșit la joc. Livan a redus din diferență, cu un gol din mijlocul careului advers, apărarea Craiovei fiind ieșită total din joc. 

Chiar dacă în ultimele 5 minute Universitatea II a rămas cu un om în minus pe teren, după eliminarea lui Mitran, juniorii Craiovei au reușit să închidă meciul cu un gol chiar la ultima fază. Bârzan a transformat fără probleme penaltiul primit în prelungiri și astfel a tranșat victora în favoarea echipei sale (’90). 

Adrian Iencsi: Victoria ne dă entuziasm, dar noi urmărim cu totul altceva

Echipa a doua a Universității Craiova a arătat foarte bine în teren în jocul amical cu Energeticianul, atât din punct de vedere fizic, cât și tehnico-tactic. Antrenorul alb-albaștrilor a folosit în acest meci două echipe, iar la final s-a arătat mulțumit de jocul prestat de elevii săi. 

„Victoria de astăzi ne dă un oarecare entuziasm, dar e clar că urmărim cu totul altceva. Am făcut un joc bun, am folosit două echipe diferite în ambele reprize. Suntem într-o perioadă în care trebuie să acumulăm foarte mult, iar din punctul de vedere al efortului, al determinării, al atitudinii, nu am nimic de spus, îmi felicit elevii. Avem foarte mult de lucru în ceea ce privește așezarea defensivă și relațiile de joc, pentru că avem mulți jucători tineri, iar eu asta vreau, să formez o echipă competitivă. Mai avem programate meciuri de pregătire și vreau să văd o în îmbunătățire din punctul de vedere al automatismelor“, a declarat Adrian Iencsi, pentru GdS. 

Universitatea II Craiova, prima repriză: Preduț – Olteanu, C. Dobre, Piciu, Vadasis – A. Dobre, Petre, Țegle – Danciu, Nițu, O. Popescu. 
Universitatea Craiova II, a doua repriză: Preduț – Enache, Mitran, Ispas, Juncu – Popescu, Bârzan, Toader – Trancă, Pascu, Trașcă. Antrenor: Adrian Iencsi. 

ACS Energeticianul: Jianu – Gunie, Dragu, Misăraș, Maxim – Maxim, Cioiu, Manole (’50, Livan) – Pașca (’70, Buțurcă), Guiti(’85, Kim Du-Ho), Gărbiță. Antrenor: Dragoș Militaru.

Cartonașe galbene: Ispas (’60) / Buțurcă (’80).

Cartonaș roșu: Mitran (’85).

Au arbitrat: Bădoiu Marius – Marian Barbu, Cristi Ilinca.

Acesta a fost cel de-al doilea test al verii pentru „satelit“, după ce săptămâna trecută s-a impus cu 2-0 în fața formației CS Cârcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS