17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCSM Slatina a pierdut amicalul cu Rapid

CSM Slatina a pierdut amicalul cu Rapid

Proaspăta divizionară C CSM Slatina a pierdut cu 3-1 amicalul susținut sâmbătă seară, pe stadionul „1 Mai“, în fața echipei Rapid București.

Oltenii au deschis scorul în minutul 8, prin Alexandru Capătă, care a fost servit în careu de David Oprescu, l-a evitat pe portarul Drăghia, și a împins mingea de la câțiva metri.

Oaspeții au replicat imediat și au înscris din două în două minute, prin Sefer, astfel că rezultatul pauzei a fost 1-2, informează pagina de facebook a grupării din Olt.

Rezultatul întâlnirii l-a stabilit Bădoiu, cu un șut din afara careului (’85, 1-3).

Înaintea ultimului gol, Ceapă a ratat singur cu portarul, șutul acestuia trecând puțin peste transversală. De asemenea, slătinenii au avut un gol anulat, Ceapă fiind cel surprins în ofsaid.

Antrenorul Mihai Ianovschi a utilizat toți jucătorii aflați la dispoziție.

Acesta a fost al doilea test al verii, în primul reușind o victorie cu 2-0 în fața colegei de eșalon Viitorul Dăești.

Următorul meci al slătinenilor este programat miercuri, 31 iulie, de la ora 17.30, când vor evolua în primul tur al Cupei României, pe „1 Mai“, împotriva grupării argeșene Vedița Colonești.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS