13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetVitaly Stepanovski: „Ne-am focusat pe defensivă, iar băieţii au avut atitudine!“

Vitaly Stepanovski: „Ne-am focusat pe defensivă, iar băieţii au avut atitudine!“

SCMU Craiova a înregistrat un succes convingător la primul meci cu Vitaly Stepanovski pe bancă, 102-67 cu Steaua Bucureşti. La finalul partidei, noul director tehnic al formaţiei din Bănie a oferit primele impresii după debutul la Craiova şi a ţinut să-şi felicite elevii pentru atitudine şi dăruire. Totodată, acesta a evidenţiat defensiva bine pusă la punct pentru acest meci.

„Mă simt foarte bine şi vreau să felicit clubul şi jucătorii pentru jocul de azi. Am avut multă energie într-un joc important, contra unei echipe bune. Ceea ce îmi doresc este ca de la meci la meci să progresăm, să devenim din ce în ce mai buni. Le mulţumesc fanilor pentru că au venit şi ne-au încurajat. Am fost puţin agitat şi stresat, pentru că era primul meu meci aici. De asemenea, am lucrat doar două zile cu băieţii, nu am avut prea mult timp la dispoziţie şi nici să schimbăm extrem de multe nu s-a putut pentru acest meci.

Ne-am focusat pe defensivă, iar băieţii au avut atitudine. Să primeşti doar 67 de puncte într-un meci, înseamnă că te-ai apărat excelent. Dacă vrem să jucăm bine atât în defensivă, cât şi în ofensivă, trebuie să rotim lotul, să jucăm cu toţii. Nu poţi juca bine pe ambele faze de fiecare dată şi de aceea prefer să creez o anumită rotaţie care să fie câştigătoare“, a spus Vitaly Stepanovski.

Antrenamente mult mai solicitante în noua formulă

Odată cu venirea noului tehnician, alb-albaştrii au parte de antrenamente mult mai solicitante. Radu Vîrnă a mărturisit că echipa s-a pregătit intens pentru acest duel şi aşteaptă cu nerăbdare duelul tare cu Timişoara, de vineri seară.

„Am reuşit să pregătim meciul bine. Ne-am antrenat extraordinar cu noul antrenor şi am reuşit să-i blocăm pe adversari aproape de fiecare dată. Am primit doar 67 de puncte, am marcat peste 100, deci, per total, a fost aşa cum ne doream. Nu ne mai permitem paşi greşiţi cu echipe mai slabe decât noi din punct de vedere valoric. Este un mare avantaj faptul că domnul Vitaly ne roteşte, deoarece titularii se odihnesc foarte bine şi oricine intră de pe bancă este focusat şi aduce un plus în teren. Cu Timişoara va fi un meci interesant. Vom juca vineri şi mă bucur că avem timp mai mult să pregătim acel joc“, a punctat şi Radu Vîrnă.

Citeşte şi: Deja se vede mâna lui Stepanovski! SCMU a făcut instrucție cu Steaua

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS