18.3 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschet„Triplă“ pe două fronturi între SCMU Craiova şi Timişoara

„Triplă“ pe două fronturi între SCMU Craiova şi Timişoara

SCMU Craiova şi Timişoara se pregătesc de o perioadă extrem de complicată acum, pe finalul anului, iar partea interesantă este că cele două formaţii se întâlnesc de trei ori în 12 zile. Dacă weekendul acesta, în Banat, va avea loc meciul din campionat, în dăţile de 23, respectiv 29 decembrie se vor disputa partidele din Cupa României (tur-retur).

Pentru început, primul duel între „leii“ din Bănie şi „leii“ din Banat se va desfăşura sâmbătă, de la ora 18.00, pe Bega. Cele două combatante se întâlnesc după o etapă în care au fost „rănite“ de Steaua şi Galaţi, două echipe care, la prima vedere, sunt ceva mai jos valoric decât Craiova şi Timişoara. Acum, orgoliile sunt mari, iar punctele sunt extrem de importante, mai ales că în clasament diferenţa dintre olteni şi bănăţeni este de doar o victorie.

Să jucăm ca o echipă, nu să fim individualişti!

Antrenorul echipei SCMU Craiova, Michalis Kakiouzis, a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă despre problemele cu mentalitatea şi încrederea pe care elevii săi încă le au pe finalul partidelor. Acesta este de părere că meciul cu Steaua a fost pierdut în urma unei defensive slabe a echipei sale, precum şi a individualităţilor din teren.

„Jucăm împotriva unei echipe experimentate, împotriva unor jucători care evoluează de ceva timp în campionatul României. Trebuie să jucăm cât mai bine pe tot parcursul meciului, nu doar trei sferturi, aşa cum am făcut la Bucureşti, cu Steaua. În ultimele 10 minute de atunci nu am jucat ca o echipă. Am marcat 90 de puncte în deplasare, iar faptul că am pierdut acel joc denotă că defensiva noastră nu a funcţionat. Trebuie să punem accent mai mult pe jocul de echipă, nu pe aceste prestaţii individuale care pot oferi doar spectacol. În ultimele patru zile am încercat să reparăm greşelile pe care le-am făcut etapa precedentă. Acum, suntem pregătiţi pentru această „triplă“ cu Timişoara, pentru că vom juca un meci în campionat şi două în Cupa României“, a punctat Kakiouzis.

Şi campionatul şi cupa sunt importante

Tehnicianul elen a mărturisit că nu ar da meciul din campionat pe o calificare în Cupa României. Totodată, acesta nu vede ca o problemă faptul că sărbătorile le vor petrece, atât el, cât şi jucătorii, departe de casă.

„Aici am implementat o mentalitate care spune să nu subestimăm pe nimeni, indiferent de numele adversarului. Nu ne credem superiori nimănui. De fiecare dată mergem să câştigăm, fie că e vorba de Cluj, fie că vorbim de alte echipe. Sincer să fiu, am crezut şi am sperat că vom câştiga meciul cu Steaua. Acum, cu Timişoara, vreau să câştigăm în campionat, dar să ne şi calificăm mai departe. Nu aş da o înfrângere în Divizia A pentru calificarea în Cupă şi nici invers. Ce este cert e că mai avem de lucrat, în primul rând, la capitolul mingi pierdute. Apoi la mentalitate, pentru că trebuie să recunosc că suntem o echipă de moral. Dacă avem 10-15 puncte în faţă ne considerăm învingători şi o lăsăm mai moale, apoi adversarii revin şi trăim periculos pe final.

Chiar dacă nu avem liber de sărbători, nu ne plângem. Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru, suntem profesionişti, suntem obişnuiţi cu această situaţie. Acum câteva zile m-a oprit lumea pe stradă şi mi s-a spus că o să vină în număr cât mai mare la meciuri, pentru a ne susţine. Noi trebuie să tragem tare, pentru a nu ne dezamăgii fanii“, a adăugat Michalis.

Hawley: „Suntem pregătiţi de cele trei meciuri“

Unul dintre jucătorii de bază ai Craiovei, Josh Hawley, consideră că echipa este pregătită de cele trei jocuri consecutive cu Timişoara.

„Suntem pregătiţi să jucăm cu Timişoara. Eu spun că am muncit mult mai mult şi mai bine acum decât am făcut-o în săptămâna dinaintea meciului cu Steaua. Cred că dacă punem în practică cu exactitate ceea ce am pregătit în această săptămână, vom câştiga cu siguranţă. Suntem într-o situaţie similară ca în play-off, când trebuie să jucăm trei meciuri cu aceeaşi echipă. Primul meci este în campionat şi contează punctele pentru clasamentul final, iar apoi ne gândim şi la Cupă, pentru că este un trofeu în joc. Nu ne gândim absolut deloc că vom întâlni acelaşi adversar în perioada următoare. Important este să ne facem jocul şi să-i facem să le fie teamă de noi“, a explicat Josh Hawley.

Citeşte şi: Box / Record de medalii pentru CSM Craiova în 2021

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS