13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetNaţionala de baschet, două înfrângeri în precalificările de la World Cup 2023

Naţionala de baschet, două înfrângeri în precalificările de la World Cup 2023

Naţionala de baschet masculin a României a fost învinsă luni, la Riga, de reprezentativa Belarus, scor 77-72 (38-39), în al doilea meci din din grupa D a precalificărilor World Cup 2023.

România a început bine meciul de această dată și a marcat primele 5 puncte. Belarus a replicat și scorul a ajuns la 9-9, după 6 minute scurse din actul inaugural. A urmat un parțial de 9-0 pentru adversari, dar tricolorii nu au cedat, iar tripla lui Patrick Richard a stabilit scorul după primul sfert, 19-19. Elevii lui Tudor Costescu au avut inițiativa în actul secund, când s-au aflat în mare parte la conducere. La pauza mare, România avea un avantaj minim pe tabelă, 39-38.

La reluarea jocului, echilibrul s-a păstrat, iar după 4 minute România era tot în avantaj, 47-46. Salash a marcat 4 puncte la rând pentru Belarus. Apoi, România a încasat un fault tehnic și scorul a ajuns la 53-47. Belarus a rămas la conducere până în ultimele secunde din sfertul trei, când Patrick Richard a marcat o nouă triplă. Scorul după 30 de minute era 61-60 pentru România.

Concentrarea a dispărut pe final

În ultimul sfert s-a mers de la egal la egal până în ultimele cinci minute de joc, când bieloruşii au trecut în avantaj. România s-a împotmolit în ofensivă, nu a reușit să mai înscrie și scorul a ajuns la 72-64 cu 80 de secunde rămase din meci. Elevii lui Tudor Costescu nu au mai avut nici timpul necesar, nici forța să revină, iar la final tabela a arătat 77-72.

Principalii marcatori ai partidei au fost Richard 14 puncte, pentru România, respectiv Sitnik 17, pentru Belarus. Tricolorii au pierdut şi meciul de debut din grupă, 72-108 (25-57) cu Letonia.

Returul cu cele două echipe va avea loc pe 11, respectiv 13 august.

Letonia este lider cu două victorii (4 puncte), după ce a dispus şi de Belarus, cu 92-83, fiind urmată în clasamentul grupei D de Belarus 3 puncte şi România 2.

Primele două clasate în grupă se vor califica în faza următoare, cea a calificărilor World Cup 2023.

Citeşte şi: Florin Bratu, noul selecţioner al naţionalei Under 21 a României

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS