9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetSCMU Craiova, mutări de efect înainte de debutul în LNBM

SCMU Craiova, mutări de efect înainte de debutul în LNBM

SCMU Craiova este una dintre puținele echipe care încă nu și-au făcut debutul în actuala ediție de campionat. După ce au încheiat primii grupa din Cupa României, cu victorii pe linie, băieții lui Todorov sunt nevoiți să aștepte perioada 22-24 decembrie pentru a intra din nou pe parchet, într-un meci oficial. Până atunci, clubul oltean se pare că nu așteaptă cu mâinile în sân și face câteva mutări interesante, care să întregească și să întărească lotul alb-albaștrilor.

Partidele din Cupă au avut un dublu scop, nu doar cel de calificare în faza următoare a competiției. Antrenorul Aco Todorov a avut mai multe oportunități de a-și vedea la lucru echipa, atât pe cei vechi, alături de care a mai lucrat și în sezoanele precedente (Diculescu, Pratt), cât și pe cei care au îmbrăcat pentru prima dată tricoul alb-albastru (Filipovic, Sulovic etc).

La mai bine de o lună de la terminarea partidelor din prima fază a Cupei României, oficialii clubului SCMU Craiova au decis că trebuie să renunțe la serviciile unuia dintre jucători. Pivotul Nedad Sulovic și-a încheiat aventura scurtă pe care a avut-o în Bănie, cu doar câteva apariții pe parchet.

Un american și un croat, în Bănie au „aterizat“

Odată cu plecarea lui Sulovic, pe postul de pivot a rămas doar Dino Cinac, iar clubul craiovean s-a orientat spre un alt jucător. Este vorba despre Mate Vucic, un croat de 23 de ani, care măsoară 203 cm. Acesta poate evolua atât pe poziția de extremă de forță (poziția 4) cât și pe poziția de pivot (poziția 5), ne informează Craiova Baschet Fans.

Până în acest moment, Mate a evoluat doar în țara sa natală. A debutat în baschetul profesionist la vârsta de 17 ani, evoluând timp de 4 sezoane la echipa Kvarner 2010. La începutul anului 2019, în urma evoluțiilor bune, s-a transferat la echipa KK Bosco Zagreb. Acolo a terminat sezonul cu o medie de 11 puncte și 7,6 recuperări. A urmat un nou transfer al acestuia, de data aceasta la echipa Cibona, o echipă cu un istoric bogat în baschetul croat. În ultimele 2 sezoane, Vucic a devenit un jucător important în cadrul echipei, având evoluții bune atât în campionat, cât și în Liga Adriatică.

Din ce în ce mai puternici și din afara semicercului

Transferul lui Vucic nu a fost singurul de efect reușit de Craiova. Americanul Payton Henson a ajuns și el în Bănie pentru a ajuta echipa în acest sezon. Sportivul de 24 de ani, care măsoară tot 203 cm, poate evolua atât pe poziția de extremă de forță (poziția 4) cât și pe poziția de shooter (poziția 3).

În cea mai mare parte a carierei, Henson a jucat în țara sa natală pentru diverse colegii. Singurele sale experiențe în stăinătate au fost consemnate în ultimii 2 ani, în sezonul 2018/2019, în Olanda, pentru echipa Den Bosch și în sezonul trecut, în Polonia, pentru echipa GTK Gliwice. De menționat că pentru echipa poloneză, acesta a terminat cu statistici foarte bune: 52,9% (aruncările de 2 puncte), 33,3% (aruncările de 3 puncte) și 71,2% (linia de pedeapsă), având o medie de 12,7 puncte/meci.

Dragoş Diculescu: „Acum suntem şi mai puternici“

Căpitanul Craiovei, Dragoş Diculescu, a discutat cu GdS despre noile schimbări care au avut loc la echipă în ultima lună. De asemenea, internaţionalul român consideră că echipa va fi şi mai puternică după venirea celor doi sportivi.

„Avem două noutăţi în echipă, un sportiv din Croaţia şi unul din America. Nu am apucat să facem foarte multe antrenamente încă. Pot spune că în momentul de faţă echipa şi-a creat deja o anumită idee de joc. În momentul în care vin jucători noi, ei trebuie doar să se alinieze în rând cu noi. Cei care au venit sunt foarte buni, tineri, cu dorinţă de afirmare şi cred că ne vor ajuta foarte mult în ceea ce va urma. Avem o echipă bună, iar acum, după venirea celor doi, suntem şi mai puternici. De partea cealaltă, din păcate am rămas fără Sulovic, care a părăsit România. Este un jucător şi un caracter deosebit şi mă bucur că am avut ocazia să-i fiu coechipier. Noi privim înainte, ne bucurăm de faptul că avem doi colegi noi. Uşor, uşor, cu ceva timp la dispoziţie, sunt sigur că vom face lucruri frumoase la Craiova“, a declarat Dragoş Diculescu.

„Vrem să dăm peste cap calculele

Dragoş a vorbit şi despre noul sezon din Liga Naţională, care deja a început în anumite oraşe. Acesta a mărturisit că în sezonul actual Craiova va încerca să dea peste cap planurile „granzilor“.

„După performanţa bună reuşită în Cupa României, pot spune că suntem pe drumul cel bun. Deşi am avut perioada cu pauzele pentru naţionale, acum ne-am strâns toţi. Suntem în formulă completă şi vrem să continuăm seria jocurilor bune pe care le-am reuşit până acum. Echipele de top din LNBM au rămas la fel de puternice şi sezonul acesta. Ştim care sunt favoritele anul acesta, însă noi vrem să dăm peste cap calculele şi să intrăm în elita baschetului românesc, să ajungem să ne luptăm la primele locuri“, a mai spus căpitanul Craiovei.

Citeşte şi: Sezonul WTA 2021 va debuta pe 5 ianuarie, în Emiratele Arabe

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS