Știri de ultima orăSportFotbalCM 2026 / Haaland o răpune pe Brazilia și duce Norvegia în sferturile Mondialului

CM 2026 / Haaland o răpune pe Brazilia și duce Norvegia în sferturile Mondialului

Selecționata Braziliei a fost eliminată de la Cupa Mondială 2026 de formația Norvegiei, care s-a calificat în premieră în sferturile de finală, după ce s-a impus cu scorul de 2-1 (0-0), duminică, pe New York/New Jersey Stadium, într-un meci din optimile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada.

Norvegia a fost dusă spre cea mai mare performanță din istoria sa de incredibilul atacant Erling Haaland, care a marcat ambele goluri (79, 90), în timp ce pentru Selecao a punctat legendarul Neymar (90+10 – penalty), la ultimul său turneu final.

Brazilia: 1. Alisson Becker – 13. Danilo, 4. Marquinhos (căpitan), 3. Gabriel Magalhaes, 16. Douglas Santos – 8. Bruno Guimaraes (2. Ederson Silva, 79), 5. Casemiro – 26. Rayan (18. Danilo Santos, 67), 22. Gabriel Martinelli (10. Neymar, 67), 7. Vinicius Junior – 9. Matheus Cunha (19. Endrick, 58). Selecționer: Carlo Ancelotti.

Norvegia: 1. Orjan Nyland – 26. Julian Ryerson (14. Fredrik Aursnes, 63), 3. Kristoffer Ajer, 17. Torbjoern Heggem, 5. David Moeller Wolfe (4. Leo Ostigard, 90+6) – 8. Sander Berge – 10. Martin Odegaard (căpitan), 6. Patrick Berg – 7. Alexander Soerloth (22. Oscar Bobb, 46), 9. Erling Haaland, 20. Antonio Nusa (21. Andreas Schjelderup, 46). Selecționer: Stale Solbakken.

Norvegia rămâne singura echipă națională care nu a fost învinsă vreodată de Brazilia, cu trei victorii pentru scandinavi (inclusiv la CM 2026) și două egaluri. La Cupa Mondială din 1998, Norvegia s-a impus cu 2-1, după 0-0 la pauză, ca și la Mondialul nord-american.

Brazilia nu a reușit să treacă de o echipă europeană în fazele eliminatorii ale Cupei Mondiale de la victoria contra Germaniei (2-0), în finala ediției din 2002.

Citește și: CM 2026 / Columbia a dispus la limită de Ghana și pătrunde în optimile Mondialului


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS