12.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăSportJudo / Antonia Săftescu şi Bianca Bîrsan, pe podium la Campionatul Naţional

Judo / Antonia Săftescu şi Bianca Bîrsan, pe podium la Campionatul Naţional

În perioada 19-21 aprilie, la Arad, s-a desfăşurat Campionatul Naţional Individual de judo U13. La această competiţie au participat aproape 20 de sportivi legitimaţi la cluburile CSU-LPS Craiova, iar doi dintre ei au reuşit să şi urce pe treptele podiumului. Toţi judoka sunt pregătiţi de către antrenorii-profesori Mihai Voinea Mihai, Augustin Bălan şi Cleonia Rîciu.

Astfel, Antonia Săftescu (-28 Kg, LPS Petrache Trişcu) şi Bianca Maria Bîrsan (-40 Kg, LPS Petrache Trişcu) sunt performerele Craiovei, ele câştigând medaliile de bronz la CN. De asemenea, au fost obţinute şi patru locuri IV: Ciprian Militaru (34 Kg, CSU Craiova), Marco Cislariu (+73 Kg, CSU-LPS Craiova), Erika Dinescu (48 Kg, CSU-LPS Craiova) şi Bianca Stănescu (+57 Kg, LPS Craiova).

Mihai Voinea: „Au fost şi surprize plăcute, dar și neplăcute“

Contactat de GdS, Mihai Voinea, unul dintre antrenorii sportivilor craioveni, a recunoscut că au fost şi surprize plăcute, dar şi neplăcute la Campionatul Naţional. Totuşi, acesta are mare încredere în viitorul tinerilor judoka.

„Ne așteptam la rezultate mai bune. Suntem, totuşi, aproape de medalii cu mulţi sportivi, iar asta contează mult. Cei doi medaliați vor participa la Balcaniadă și sperăm să îmbunătățim ce avem de îmbunătăţit. Mă aşteptam la medalii, dar sunt copii toţi. Au fost şi surprize plăcute, dar și neplăcute. Militaru s-a bătut la medalii în ciuda faptului că face doar de un an judo. Suntem sănătoși, mergem înainte şi sunt sigur că ne vom ridica. Urmează pe 30 aprilie Zona CN Școlar, la Ploiești. Apoi, pe 3 mai, Lorena Manda şi Alexia Uşurelu pleacă la Bielsko-biala (Polonia). Pe 10 mai, la Izvorani, va urma Finala la Tineret U23, unde Craiova va deplasa 10 sportivi“, a declarat Mihai Voinea.

Citeşte şi: Canotaj / România, pregătită să impresioneze la Campionatele Europene de la Szeged

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS