17 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăSportBox / Opt pugilişti români luptă în Italia pentru biletele la JO

Box / Opt pugilişti români luptă în Italia pentru biletele la JO

Opt pugilişti români, patru fete şi patru băieţi, vor participa în perioada 3-11 martie la turneul de la Busto Arsizio (Italia). Aceasta va fi penultima competiţie care oferă biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Turneul de la Busto Arsizio reuneşte 626 de boxeri (235 fete şi 391 băieţi) din 113 naţiuni. El pune la bătaie 21 de locuri cotă pentru turneul feminin, respectiv 28 la masculin.

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea, speră să califice cel puţin o fată şi un băiat.

Mergem cu patru băieţi şi patru fete. Obiectivul este să mai calificăm o fată şi un băiat. La fete, e clar că Nechita Claudia e în pole position, iar la băieţi avem două variante, Cosmin Gîrleanu şi Andrei Arădoaie, cu pretenţii de calificare. Sperăm să reuşească amândoi. Îmi doresc să obţinem calificările acum şi nu la ultimul turneu. Ce e în mână nu-i minciună. Sper din toată inima să se finalizeze aici coşmarul şi stresul cu calificările. Şi apoi vom vedea cine va mai face deplasarea în Thailanda, la ultimul turneu de calificare“, a spus preşedintele Vasile Cîtea, pentru Agerpres.  

Mihaela Bădescu (cat. 50 kg), Claudia Nechita (cat. 57 kg), Loredana Marin (cat. 60 kg) şi Andra Sebe (cat. 66 kg), antrenate de Adrian şi Mihaela Lăcătuş, vor face deplasarea la sfârşitul lunii februarie în Italia. Cosmin Gîrleanu (cat. 51 kg), Robert Jitaru (cat. 63,5 kg), Marcel Nistreanu (cat. 71 kg) şi Paul Andrei Arădoaie (cat. 80 kg) vor fi însoţiţi de antrenorii Dumitru Dorobanţu şi Valentin Vrânceanu.

Citeşte şi: Ne-am făcut de râs și la baschet! România, învinsă caraghios de Luxemburg

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS