19.6 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiVolei (m) / România nu i-a făcut faţă Portugaliei în primul meci de la EURO

Volei (m) / România nu i-a făcut faţă Portugaliei în primul meci de la EURO

Naţionala masculină de volei a României a pierdut miercuri în fața Portugaliei cu scorul de 3-0 (25-19, 25-18, 25-23) în primul meci pe care l-a disputat la Campionatul European.

România a revenit la Campionatul European după o pauză de doi ani și a debutat miercuri în Grupa D la Tel Aviv în compania Portugaliei. Băieții antrenați de Sergiu Stancu au început destul de rău confruntarea cu lusitanii, o echipă pe care o cunoșteau destul de bine. Cele două formații s-au întâlnit în acest în Golden League, iar Portugalia s-a impus de fiecare dată, cu 3-0 și 3-2. 

Voleibaliștii naționalei nu prea au ținut pasul cu adversarii lor în primele două seturi, pe care aceștia le-au câștigat cu 25-19, respectiv 25-18. Partea a treia a fost mult mai echilibrată, România reușind să conducă setul până aproape de final. Atunci, portughezii au revenit în joc şi au întors soarta setului.

România va avea joi un nou meci, de data aceasta împotriva Israelului. Din Grupa D mai fac parte Franța, campioana olimpică, Turcia și Grecia. Primele patru clasate merg în optimi de finală. România are ca obiectiv atingerea acestei faze.

Program România:

31 august, ora 20:00 » România-Israel
1 septembrie, ora 16:00 » România-Turcia
3 septembrie, ora 17:00 » România-Grecia
4 septembrie, ora 17:00 » România-Franța

Citeşte şi: O nouă victorie la pas! Sorana Cîrstea a jucat excelent cu Kalinskaya şi continuă la US Open

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS