15.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăSportBox / Silvia Meltzer şi Emanuela Smarandache, medaliate cu bronz la CE de juniori

Box / Silvia Meltzer şi Emanuela Smarandache, medaliate cu bronz la CE de juniori

În perioada 22-31 iulie, la Ploieşti, a avut loc Campionatul European de box pentru juniori, competiţie la care au participat peste 300-400 de sportivi, fete şi băieţi. Clubul SCMU Craiova a fost prezent la competiţie, iar două sportive au izbutit să obţină medaliile de bronz.

Meltzer Silvia, sportivă pregătită de Dora Mustăţea şi descoperită şi de Ion Dragomir, a câştigat un meci împotriva unei pugiliste din Germania, dar apoi a pierdut în semifinale în faţa unei sportive din Anglia. Britanica a ieşit şi campioană europeană, practic s-a pierdut în faţa celei mai bune. Dacă ar fi reuşit să câştige acel meci din semifinale, cu siguranţă atât Dora, cât şi Silvia şi-ar fi făcut speranţe mari la titlu. Cea de-a doua sportivă care a performat este Emanuela Smarandache (70 kg, sportiva lui Ion Joiţa), cea care s-a oprit tot în faza semifinalelor.

Dora Mustăţea: „Sunt extrem de mulţumită, Silvia a depăşit orice aşteptare“

Contactaţi de GdS, antrenorii celor doi sportivi s-au arătat mulţumiţi de medalia obţinută. Dacă Dora Mustăţea este încântată de evoluţia Silviei Meltzer, Ion Joiţa consideră că eleva sa ar fi putut obţine o medalie mult mai strălucitoare dacă era lăsată de arbitri.

„Mă aşteptam într-un fel la o medalie şi îmi doream ca sportiva mea să reuşească, dar ştiam că nivelul este unul ridicat şi că va fi foarte greu. România a avut, la final, 10 medalii la feminin şi 8 la masculin. Am bătut orice record al nostru, rezultatele finale sunt excelente. Sunt extrem de mulţumită, Silvia a depăşit orice aşteptare. A avut o evoluţie bună, solidă şi sperăm să o ţină tot aşa. Ne aşteaptă Campionatul Naţional în septembrie, Balcaniada, iar apoi Mondialul din octombrie, deci avem de tras.

Trebuie să spun că am avut şi presiunea publicului, fiind acasă şi evoluând în faţa lor, dar şi Silvia este mulţumită cu ce a realizat. Este conştientă că se poate mai mult, vrea mai mult şi cu siguranţă poate creşte de la meci la meci. Eu am trecut prin câteva stări de nedescris, am trăit totul la intensitate maximă şi cu multe emoţii. Ţin să le mulţumesc din suflet antrenorilor lotului, Adrian şi Mihaela Lăcătuş şi Luminiţa Turcin şi Constantin Gălbenuşe“, a declarat Dora Mustăţea.

Muncă multă pentru o medalie europeană

„Mă aşteptam la această medalie de bronz, pentru că fata merge destul de bine. A pierdut în semifinale pe nedrept în faţa unei unguroaice, dar asta este. Din păcate, nu s-a obţinut nicio medalie de aur. Sunt mulţumit, per total, pentru că a venit, totuşi, o medalie de bronz. Nu este de ici, de colo să iei o medalie de bronz la Europene. Este foarte multă muncă în spate“, a declarat Ion Joiţa.

Citeşte şi: Lupte / Răzvan Kovacs a luat aurul la Jocurile Francofoniei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS