14.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăSportO nouă calificare fantastică la JO! Vlad Stancu a luat argintul la Europenele de juniori

O nouă calificare fantastică la JO! Vlad Stancu a luat argintul la Europenele de juniori

Sportul românesc are din nou motive de mândrie! Vlad Stancu, în vârstă de numai 17 ani, a obținut calificarea la Jocurile Olimpice din 2024, în proba de 1.500 de metri liber.

Înotătorul în vârstă de 17 ani a luat startul la Campionatele Europene de juniori desfășurate la Belgrad, în Serbia, unde a reușit să cucerească medalia de argint în proba de 1.500 de metri liber. Românul a intrat în finală cu al patrulea timp și în ultimul act a încheiat cele 30 de lungimi de bazin cu în 15:00.51 minute. Sportivul nostru a fost depășit de Kuzey Tuncelli, din Turcia, care a stabilit un nou record european la juniori după ce a oprit cronometrul la 14:58.89. Rezultatul de la Belgrad îi garantează lui Vlad Stancu prezența la cea mai importantă competiție sportivă din lume, Jocurile Olimpice.

Aceasta a fost cea de-a treia prezență românească pe podiumul de la Belgrad, unde au mai urcat Vlad Mihalache – argint în proba de 200 de metri fluture și Daria Silișteanu, care a cucerit medalia de bronz la 50 de metri spate.

Citeşte şi: Elisabeta Lipă: „Îmi doresc să scap de acest loc 46 obţinut la Tokyo“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS