20.1 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisÎncântătoarea Ana Bogdan a răpus-o pe favorita Samsonova la Wimbledon

Încântătoarea Ana Bogdan a răpus-o pe favorita Samsonova la Wimbledon

Ana Bogdan, prima jucătoare din România care intră în concurs la Wimbledon, a obținut o victorie pe cât de uimitoare, pe atât de spectaculoasă în primul tur, eliminând capul de serie numărul 15, pe Liudmila Samsonova. A fost 7-6 (1), 7-6 (4) pentru sportiva noastră, la capătul unui meci care a durat două ore și 25 de minute de joc.

În manșa inaugurală, primul break al partidei i-a revenit Liudmilei Samsonova (4-2), însă rusoaica nu a reușit să țină de avantaj și și-a cedat serviciul imediat. S-a mers apoi din aproape în aproape până în tiebreak, acolo unde Ana a fost superioară din toate punctele de vedere, cedând un singur punct. Setul secund a fost foarte puțin diferit, însă tot la tiebreak s-a decis. Ana Bogdan a obținut primul break și a avut oportunitatea de a închide meciul la scorul de 5-3, însă rusoaica a revenit. S-a făcut 5-5, apoi, așa cum era de așteptat 6-6, iar emoțiile au reînceput. Doar că Bogdan a arătat un nivel de joc foarte bun, a revenit de la 1-3 și s-a impus cu 7-4 închizând jocul.

Duel cu o americancă în turul secund

Ana Bogdan (30 ani, 57 WTA) nu o mai avusese adversară până acum pe Liudmila Samsonova (24 ani, 15 WTA), a 15-a favorită. Trebuie specificat faptul că jucătoarea din Sinaia nu a trecut niciodată de turul secund la Wimbledon, ea mai atingând această fază în 2017 şi 2022.

Ana Bogdan o va avea ca adversară, în runda următoare, pe americanca Alicya Parks (51 WTA). În vârstă de 22 de ani, sportiva din Florida este în premieră în turul secund la un turneu de Grand Slam. De altfel, ea mai jucase la doar două turnee de Mare Slem înainte de Wimbledon 2023 (Roland Garros și US Open, de fiecare dată învinsă în manșa inaugurală), notează Eurosport.

România le mai are pe tabloul principal de la Wimbledon pe Irina Begu (cap de serie numărul 29), care joacă în turul 1 cu Rebecca Marino, Sorana Cîrstea, care se va duela în primul tur cu Tatjana Maria, dar și pe Jaqueline Cristian, care o va înfrunta pe Lucia Bronzetti în turul inaugural.

Citește și: Tot mai jos! Halep nu joacă şi cade tot mai mult în clasamentul WTA

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS