26.7 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisAvem semifinale de calitate la Mondial! Spania, calificare miraculoasă în penultimul act

Avem semifinale de calitate la Mondial! Spania, calificare miraculoasă în penultimul act

Deţinătoarea trofeului, Danemarca, şi reprezentativa Spaniei au ajuns în semifinalele Campionatului Mondial de handbal masculin. Tot în această fază a competiției s-au calificat Franța, respectiv una dintre țările gazdă, Suedia.

Danemarca a avut cele mai mici emoții în sferturile Campionatului Mondial. Nordicii au demonstrat că sunt capabili să obțină un nou succes important la un turneu final, după ce au învins clar Ungaria, cu scorul de 40-23 (21-12).

Spania a trecut de Norvegia, scor 35-34 (12-13, 25-25, 29-29), după patru reprize de prelungiri. La finalul timpului regulamentar, echilibrul a fost unul perfect: 25-25, în condițiile în care Spania a reușit să egaleze spectaculos, în ultima secundă a meciului.

La Stockholm, Suedia a trecut cu 26-22 de Egipt.

În derby-ul acestei faze a competiției, Franța a eliminat Germania, astfel că a ajuns și ea în penultimul act, după victoria obținută la Gdansk, scor 35-28. 

Astfel, patru echipe europene vor lupta pentru un loc în finala Campionatului Mondial. Danemarca – Spania şi Franţa – Suedia sunt meciurile tari din semifinale.

Semifinalele Campionatului Mondial de handbal masculin vor avea loc vineri, iar finalele pentru medalii sunt programate duminică.

Citeşte şi: Handbal / Universitatea Craiova primeşte vizita Galaţiului în Cupa României

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS