6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFinlanda - România 1-1 / Tricolorii, mult peste nordici, dar nu și pe tabelă

Finlanda – România 1-1 / Tricolorii, mult peste nordici, dar nu și pe tabelă

România a remizat cu Finlanda la Helsinki, scor 1-1 și a ratat orice șansă de a mai încheia pe primul loc grupa din Liga Națiunilor. Chiar dacă „tricolorii“ au arătat mult mai bine față de meciurile precedente, victoriile continuă să nu vină, iar situația din clasament devine din ce în ce mai dificilă.

Finlanda a deschis scorul în minutul 11, prin Pukki, iar România a restabilit egalitatea prin Florin Tănase, din pasa olteanului Nicușor Bancu. În prima repriză am avut parte și de o triplă ratare incredibilă. Mai întâi Sorescu a trimis un șut în bară, mingea a revenit în teren, Rațiu și-a încercat și el norocul, dar și execuția sa a lovit stâlpul porții lui Hradecki. Apoi, balonul s-a întors la Sorescu, care l-a găsit pe Tănase în interiorul careului, însă fostul căpitan al FCSB-ului a reluat pe lângă poartă. Totul s-a petrecut în doar câteva secunde. La final, rezultatul nu a încântat pe nimeni, ci din contră, a încurcat și mai rău grupa înaintea ultimei etape.

Finlanda: Hradecki (C) – Alho, Valsanen, Ivanov, Jensen, Uronen – Valakari (57, Lingman), Schuller (88, Kairinen), Kamara – Jensen (57, Kallman), Pukki (75, Phjanpalo). Selecționer: Markku Kanerva. 

România:  A. Radu – Rațiu, Nedelcearu, Ad. Rus, Bancu – R. Marin (C), M. Marin (92, Cicâldău), Fl. Tănase (66, Stanciu) – Man (66, Cordea), Alibec (66, Pușcaș), Sorescu. Selecționer: Edi Iordănescu.

Pentru România va urma, acum, ultimul meci din grupă, cu Bosnia. Disputa va avea loc luni, de la ora 21.45, la București, iar pentru a evita retrogradarea din grupă este nevoie de victorie.

Citește și: România U21 – Spania U21 1-4. Ibericii au jucat tiki-taka cu „tricolorii“ lui Săndoi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS