10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBox / Campionatul Naţional, o reuşită pentru pugilistele de la SCM Craiova

Box / Campionatul Naţional, o reuşită pentru pugilistele de la SCM Craiova

În perioada 5-11 septembrie, la Năvodari, a avut loc Campionatul Naţional de box feminin. Clubul SCM Craiova a participat cu opt sportive, dintre care patru senioare, trei junioare şi o cadetă. A fost o competiţie la care a fost prezent un număr record de 236 de sportive din toată ţara.

Profesorii antrenori Ion Dragomir şi Dora Mustăţea au avut „sub tutelă“ şapte sportive, toate obţinând, la final, câte o medalie, una mai strălucitoare decât alta (două de aur, două de argint şi trei de bronz).

Altfel zis, Eugenia Anghel a încheiat pe locul 1, a luat medalia de aur şi a primit centura de campioană naţională pentru al 6-lea an consecutiv la cat. 48 kg. Tot medalie de aur a obţinut şi Carla Broncea, cea care este pentru prima oară campioană naţională la cat. 54 kg junioare.

Angelica Broncea şi Silvia Melzer sunt noile vicecampioane naţionale la categoriile 63 kg senioare, respectiv 46 kg junioare, obţinând medaliile de argint la CN. Ultimele, dar nu cele din urmă, sunt Ştefania Nicolae (cat. 52 kg senioare), Denisa Oniciu (cat. +81 kg senioare) şi Ana Maria Rotaru (cat. 64 kg cadete), cele trei pugiliste care s-au ales cu medaliile de bronz.

De menţionat că Alisa Buşe a concurat la cat. 64 kg junioare, dar a pierdut în preliminarii după o evoluţie foarte bună împotriva campioanei de anul trecut de la Buzău. De asemenea, Lidia Vasile nu a avut dreptul de a participa, dar a disputat un meci amical împotriva unei pugiliste de la Cluj. A dat dovadă de determinare, ceea ce îi dă speranţe pentru competiţiile ce vor urma.

Ion Dragomir: „Un rezultat fantastic, un record pentru club“

În urma acestui CN, secţia de box a SCM Craiova totalizează un număr record de medalii obţinute în 2022, şi anume 21, dintre care 15 sunt interne (4 de aur, 3 de argint, 8 de bronz) şi şase internaţionale (2 de aur, 1 de argint şi 3 de bronz). Antrenorul profesor al pugilistelor, Ion Dragomir, s-a arătat mândru de rezultate şi de ceea ce a realizat pentru SCM în acest an.

„Bilanţul privind numărul de medalii obţinute a fost mulţumitor, dar se putea şi mai bine de atât. Ţinând cont că a fost o finală de Campionat Naţional, fiecare sportivă îşi doreşte să fie pe podium, aşa că pot spune că sunt fericit de ceea ce au luat fetele mele. Sunt 21 de medalii obţinute în 2022 de secţia de box, un rezultat fantastic, practic un record pentru club. Domnul director Adrian Cosman a fost extrem de mulţumit de ceea ce am realizat şi cred că facem cinste şi onoare clubului, oraşului şi, de ce nu, Olteniei.

Avem o competiţie importantă în viitorul apropiat, Campionatele Europene de senioare, unde va participa Eugenia Anghel, în Muntenegru, la finele lunii octombrie. Apoi vor mai fi competiţii naţionale de cadeţi. Sperăm să facem o figură frumoasă la European şi să mai aducem medalii până la finalul anului“, a spus Ion Dragomir, antrenorul sportivelor de la SCM.

Emanuela Smarandache, „fata de aur“ a lui Joiţa

Tot în cadrul Campionatului Naţional, Emanuela Smarandache, pugilista pregătită de Ion Joiţa, a fost a treia fată de aur din cadrul clubului SCM. Ema, care este fostă campioană la Cupa României şi elevă la Şcoala Gimnazială Bucovăţ, a fost cea mai bună la 64 kg cadeţi şi s-a clasat pe primul loc.

Contactat de GdS, antrenorul sportivei, Ion Joiţa, a menţionat că este mândru de eleva sa şi de faptul că de la zi la zi progresează. Totodată, acesta a mărturisit şi că directorul clubului, Adrian Cosman, i-a felicitat pentru realizare.

„Sunt mândru de ea şi am mare încredere, pentru că a fost campioană balcanică, iar toate meciurile au fost câştigate înainte de limită. Acum la fel, în două meciuri a triumfat înainte de limită, iar la unul a câştigat la puncte. A fost mult mai bună decât adversarele şi mă bucur pentru că dă dovadă de perseverenţă şi de ambiţie. Este singura sportivă a mea care a participat şi a obţinut maximum, deci nu am cum să nu fiu mulţumit. Anul acesta nu va mai concura la nicio competiţie, dar eu, în schimb, mai am Campionatele Naţionale de tineret şi cadeţi în viitorul apropiat. Am făcut şi poze cu domnul director Cosman, care ne-a felicitat pentru aur. A fost bucuros de reuşita noastră, ne dă încredere şi ne susţine de fiecare dată“, a declarat Ion Joiţa, pentru GdS.

Citeşte şi: Marius Măcicăşan, pus pe treabă la SCM: „Vrem să creştem de la an la an!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS