22.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisAlexandra Cadanțu, aproape de tabloul principal de la Hamburg! Ruse și Bara își cunosc adversarele

Alexandra Cadanțu, aproape de tabloul principal de la Hamburg! Ruse și Bara își cunosc adversarele

Alexandra Cadanțu-Ignatik ​a ajuns sâmbătă în ultimul tur al calificărilor la turneul WTA 250 de la Hamburg, după ce a trecut fără emoții de Ella Seidel (1052 WTA), scor 6-2, 6-1. Aflată pe locul 176 în ierarhia mondială, Alexandra a învins-o în două seturi pe sportiva beneficiară a unui wildcard în doar 66 de minute.

Pentru un loc pe tabloul principal, românca se va duela cu o altă reprezentată a gazdelor: Anna-Lena Friedsam (220 WTA). Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, la Transylvania Open 2021 (Cluj-Napoca), iar jucătoarea din Germania s-a impus cu 5-7, 6-4, 6-4.

Prin calificarea în turul secund al calificărilor, sportiva noastră și-a asigurat un premiu în valoare de 1.613 de euro și 12 puncte în clasamentul WTA.

România are deja două reprezentante pe tabloul principal de la Hamburg. Irina Bara va da piept cu Anett Kontaveit, favorita principală, în timp ce Gabi Ruse o va întâlni pe Rebecca Peterson.

Hamburg European Open se dispută în perioada 17-23 iulie, pe zgură, face parte din categoria WTA 250 și are premii totale în valoare de $251.750. Gabriela Ruse este campioana en-titre a competiției din Germania.

Citește și: Gabriela Lee, eliminată de la Palermo încă din calificări

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS