10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportKaiac-canoe / România a obţinut două medalii de bronz la Europenele U23

Kaiac-canoe / România a obţinut două medalii de bronz la Europenele U23

România a încheiat Campionatele Europene de kaiac-canoe pentru juniori şi tineret (Under-23) de la Belgrad cu două medalii de bronz, la C2-1.000 m juniori, respectiv K2-1.000 m U23.

Adrian Stepan şi Andrei Costache s-au clasat pe locul al treilea în finala de la Canoe 2 în proba de 1.000 m, iar în finala U23 de la Kaiac 2 masculin, George Ţenţa şi Darius Zaharia au ocupat ultima treaptă a podiumului la 1.000 m.

În finalele de duminică, românii au reuşit două clasări pe locul cinci, la Canoe 2 junioare 500 metri, prin Andreea Alexandrov şi Rodica Pavelonesc (2:05.154), şi la Canoe 2 juniori 500 metri, prin Adrian Stepan şi Andrei Costache (1:47.713).

Rodica Pavelonesc a ocupat locul 6 la Canoe simplu junioare pe 500 metri (2:12.868), iar Nadia Haidar a fost a şaptea la Kaiac simplu junioare pe 500 metri (1:58.297).

România a participat cu o delegaţie de 20 sportivi la Campionatele Europene de kaiac-canoe pentru juniori şi tineret (U23) din Belgrad (Serbia), având ca obiectiv un o clasare pe locurile 1-3 şi cinci clasări pe locurile 4-6.

În ierarhia generală pe medalii, Ungaria a ocupat primul loc, cu 10 medalii de aur, 7 de argint şi 3 de bronz, urmată de Polonia (9-5-1), Italia (4-6-3) etc. La juniori, Ungaria a fost prima (10-4-2), urmată de Spania (2-3-3) şi Germania (2-3-2), iar la Under-23, Polonia a încheiat pe prima poziţie (9-3-1), urmată de Italia (3-3-1) şi Austria (2-0-0) etc.

Citeşte şi: Orientare / LPS a obţinut două titluri la Campionatul Naţional Şcolar

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS