10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportJunior MotorSport Craiova îşi deschide porţile pentru tinerii iubitori de automobilism

Junior MotorSport Craiova îşi deschide porţile pentru tinerii iubitori de automobilism

Înființat în martie 2021, Junior Motorsport este primul şi singurul club de automobilism sportiv dedicat exclusiv copiilor și tinerilor cu vârste între 8 și 18 ani care își doresc să facă sport cu mașina de competiții într-un mod corect și cu buget rezonabil.

Clubul este fondat de Georgios Ladopoulos, la rândul său pilot și copilot cu multă experiență în acest domeniu. Motorsportul este mai mult decât o disciplină sportivă, pentru că îi ajută pe copii să exploreze și să dezvolte abilități considerate benefice pe tot parcursul vieții despre siguranța rutieră. Piloţii le insuflă copiilor și tinerilor responsabilitatea pentru semeni și mediul înconjurător. De asemenea, tinerii piloţi vor învăţa să fie disciplinaţi și perseverenți, pentru a avea rezultatele dorite. Ei vor fi introduşi în tehnologia din spatele funcționării optime a unei mașini și poate li se va deschide interesul profesional pentru acest domeniu: inginer, designer, telemetrist, etc.

Sistemul de inițiere și instruire, conceput și dezvoltat de Junior Motorsport sub deviza Fast -Safe – Fun, este unul care aduce un echilibru între joacă și performanță, copiii fiind foarte repede prinși de plăcerea pilotajului sportiv.

În cadrul programului de pregătire, interacțiunea, atât cu instructorul cât și între ei, este constructivă și le permite elevilor să ajungă la performanțe deosebite într-un timp foarte scurt. Programul include mai multe module și scheme de antrenamente care au drept scop introducerea copiilor, pas cu pas, în secretele pilotajului sportiv.

Invitaţie la distracţie, dar şi la dezvoltare

Junior MotorSport Craiova invită toţi iubitorii de automobilism (8-18 ani) la prezentarea noului club, dar şi la parcurgerea unui traseu alături de un copil campion din echipă.

„Junior MotorSport Craiova vă invită dumincă, 29 mai, în Craiova, pe Str. Inginer Emil Marghitu (Parcarea Frigorifer Romanești), începând cu ora 13.00, pentru prezentarea clubului deschis de curând la Craiova. Programul va oferi copiilor posibilitatea să parcurgă traseul de slalom pe scaunul de copilot, lângă un copil campion din echipa Junior Motorsport. Pentru cei care doresc detalii și vor să facă rezervări, pot suna la Junior Motorsport Craiova, telefon 0773.375.567. Detalii şi pe facebook Junior Motorsport Craiova“.

Citeşte şi: Ilie Năstase şi Nadia Comăneci, alături de românce la Roland Garros

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS